Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Artego spune că aşteaptă oferte pentru vânzarea companiei

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 10 august 2012 ·

Viorel David, directorul general şi preşe­dintele Artego Târgu-Jiu (ARTE), care conduce compania de circa 25 de ani, spune că va căuta cumpărători pentru a intra în acţionariatul companiei şi nu exclude chiar o vânzare a pa­chetului de control al societăţii, deţinut în prezent de către salariaţi.

"O să căutăm cumpărători ca să vindem acţiuni la Artego. Eventual pachetul de control. N-am întreprins nimic în sensul acesta deocam­dată, însă asta a fost gândirea de la început. Este un firesc al acţiunilor. Aşteptăm şi noi să vină firmele acestea de brokeraj să găsească pe cineva care să ne facă o ofertă. Oricine poate să vină", a declarat Viorel David. Şeful Artego spune că intrarea în acţionariat a lui Cătălin Chelu este normală. "Nu am mai purtat de mult discuţii cu Cătălin Chelu. Este un investitor ca oricare altul pe piaţa de capital şi poate să cumpere acţiuni.

Este o chestiune absolul normală şi legală. Dacă are puterea financiară şi toate condiţiile, poate să preia compania", spune David. Cu ocazia listării Artego pe piaţa regle­mentată a BVB, Viorel David a povestit că afaceristul Cătălin Chelu a încercat să preia com­pania propunându-i lui David să-l lase să intre în Asociaţia PAS, însă acesta din urmă a refuzat. Potrivit unor raportări recente, gălăţeanul a ajuns să deţină prin intermediul Electroargeş Curtea de Argeş un pachet de 5,9% din acţiunile Artego şi un pachet de 1,82% din acţiuni prin firma Amattis din Galaţi. Intrarea în acţionariatul Artego a lui Cătălin Chelu a determinat acţiunile Artego să se aprecieze de la începutul acestui an cu peste 100%, reprezentând unul dintre cele mai mari creşteri de pe bursă în această perioadă.

"Răscumpărarea de acţiuni are ca scop fidelizarea angajaţilor mai tineri din cadrul societăţii pentru că se mai schimbă generaţiile, iar cei mai vechi au deja acţiuni la companie", a precizat Viorel David. D

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 53 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 13 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°