* Gheorghe Marinescu este unul din marii orologieri ai României. A reparat mii de ceasuri obişnuite, dar şi piese istorice, de la Muzeul Ceasului din Ploieşti. Singurul ceas pe care n-a ştiut să-l repare a fost cel al inimii sale, care bate ori prea repede, ori prea încet. Retras într-o curte cu lacăt la poartă, Gheorghe Marinescu stă cu urechea lipită pe ticăitul timpurilor de altădată, alături de Aurelia, soţia lui *
Strada Patriei, nr. 17. O stradelă aproape de centrul Ploieştiului, vestigiu vechi de-un secol, al unui cartier cândva select, astăzi plin cu magherniţe dărăpănate şi bătrâni cu chipuri posomorâte. Până acum vreo 50 de ani, pe strada asta îngustă erau înşirate cele mai cochete prăvălii. Aici găseai cei mai dibaci meşteşugari, cele mai pitoreşti crâşme, braga cea mai gustoasă şi târgoveţii cei mai însufleţiţi. Pe strada asta, la "Fane ciubotaru'”, îşi peticeau opincile toţi ţăranii din pieţele oraşului. La "Blănăria lui Matache” îşi făceau cojoace toţi boierii judeţului. "Tache croitorul” confecţiona cele mai elegante costume şi fracuri. La "Mitică giuvaergiul” se migăleau bijuterii pentru cele mai fandosite cucoane, iar "Nea Tănase - Ora exactă” era Asul ceasornicarilor din oraş. Pe-aici forfoteau zilnic sute de oameni, de la plevuşca mahalalelor şi până la spuma protipendadei, de la cei mai amărâţi precupeţi şi până la cei mai înstăriţi negustori ai judeţului. Aici se amestecau toate miresmele lumii, de la mirosul îmbietor al cafelei turceşti, aburii mititeilor pe grătar ori boarea iute de arpagic, până la aromele dulci de gogoşi sau prăjituri franţuzeşti. Era cel mai viu loc din oraş. De cum păşeai în el nu vedeai nici un chip mohorât, nici un negustor arţăgos, nici un muşteriu supărat. Era vad bun pentru toată lumea, chiar şi pentru ţigăncuşele cu flori ori pentru cerşetorii cei mai flămânzi. Aşa arăt
