Când Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) şi-a făcut bagajele şi a plecat de acasă cu tot cu cei doi copii ai lor, Silviu Prigoană (49 de ani) a văzut negru în faţa ochilor. După câteva zile în care a căutat-o cu avocatul prin Bucureşti, omul de afaceri s-a dus la tribunal şi a cerut un ordin de protecţie a micuţilor, dar şi la Poliţie, unde a dat-o în urmărire pe Bahmu. Când Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) şi-a făcut bagajele şi a plecat de acasă cu tot cu cei doi copii ai lor, Silviu Prigoană (49 de ani) a văzut negru în faţa ochilor. După câteva zile în care a căutat-o cu avocatul prin Bucureşti, omul de afaceri s-a dus la tribunal şi a cerut un ordin de protecţie a micuţilor, dar şi la Poliţie, unde a dat-o în urmărire pe Bahmu.
Probabil obişnuit cu asemenea reacţii ale vedetei de televiziune, Silviu Prigoană a încercat, mai întâi, să rezolve problema în familie şi să-şi găsească astfel de unul singur micuţii. De aceea, spun surse din anturajul său, şi-a trimis avocatul pe urmele soţiei sale care, sâmbăta trecută, a plecat de acasă cu tot cu cei doi copii ai lor - Eduard Gabriel (un an şi opt luni) şi Mihai Maximus (5 ani). Cum căutările febrile pe la mai multe adrese din Capitală au eşuat, Prigoană şi avocatul său au depus apoi la Judecătoria Sectorului 3 o cerere de chemare în judecată a Adrianei, solicitând, totodată, şi un ordin de protecţie a celor doi copii.
Gurile rele spun că acesta ar putea fi primul pas spre al patrulea divorţ al cuplului. “Nu eram acasă. Am depus sesizările pentru că au dispărut copiii din casă şi nu s-au mai întors în 48 de ore. Aşa este noua lege care reglementează protecţia copilului. Nu am cerut divorţ, custodie sau partaj”, a declarat politicianul pentru Mediafax.
De marţi, de când Prigoană şi-a dat nevasta dispărută, Adriana Bahmuţeanu e căutată de Poliţie. Datele ei sunt în sistemul unic (Poliţie, Pompieri, Salvare, Poli