Ministerul Economiei demite conducerea companiei Iprochim Bucureşti şi sesisează organele de cercetare penală pentru prejudicii de circa 2,8 milioane de euro, aduse de aceasta în 2011, neregulile fiind identificate în urma unui audit intern realizat de minister, citat de Mediafax.
Odată cu preluarea mandatului, conducerea Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a început auditul general al activităţii proprii ministerului şi a companiilor aflate în subordine, pentru identificarea neregulilor care au dus la o administrare ineficientă, urmând ca, în baza rezultatelor obţinute, să sesizeze organele abilitate de cercetare şi urmărire, acolo unde este cazul.
"În acest sens, în data de 02.08 a.c., în urma controlului efectuat de Corpul de Control al ministrului la Iprochim, MECMA a sesizat organele de cercetare penală în legătura cu posibile acte de abuz în serviciu săvârşite de conducerea societăţii, pe parcursul anului 2011, fiind dispusă, de asemenea, schimbarea imediată a conducerii Iprochim", se arată într-un comunicat al MECMA.
Reprezentanţii ministerului spun că în urma controlului s-a evidenţiat posibilitatea săvârşirii faptelor de abuz în serviciu împotriva intereselor private ale statului, cu consecinţe deosebit de grave şi daune aduse patrimoniului firmei, prin încheierea de contracte defavorabile, care au prejudiciat statul cu aproximativ 2,8 milioane de euro.
Iprochim a fost înfiinţat în anul 1948 ca institut de inginerie chimică specializat în elaborarea documentaţiilor tehnice şi economice necesare pentru dezvoltarea industriei chimice şi petrochimice.