TIMISOARA. Edi are patru ani. Arata de trei, pentru ca boala de care sufera il face sa se dezvolte mai incet. Fizic, pentru ca, paradoxal, toate organele interne se dezvolta mult prea repede. Edi nu intelege prea multe. Dar iubeste viata, muzica si fotbalul. Si fotbalul i-ar putea salva viata!
Duminica, la meciul dintre Dinamo si Barcelona va fi pe National Arena. Va merge special de la Timisoara, la Bucuresti, in speranta ca de acolo ar putea veni mana de ajutor de care are nevoie pentru o viata normala.
Lupta pentru viata
„-Tatiii!!!“, striga piciul de 4 anisori si fata i se lumineaza toata in timp ce alearga spre poarta casei. E un episod care se repeta in fiecare zi atunci cand Rafael Reitmayer vine acasa de la munca. Piciul este fiul sau Edi, iar bucuria din ochisorii lui negri reflecta dragostea fireasca a oricarui copil pentru parintele lui. Edi e prea mic pentru a intelege ca omul pe care il asteapta cu atata nerabdare sa vina de la munca i-a salvat viata. Viata, care cu Edi nu a fost deloc generoasa. Ba din contra!
Hunter – numele care le-a marcat viata
Avea doar doi ani cand cativa ganglioni descoperiti in spatele urechii i-au facut pe parinti sa-l duca la doctor. A fost supus la un prim control si a venit prima veste proasta: Edi avea stern infundat, o deformare congenitala a peretelui toracic in care cateva coaste si sternul se dezvolta anormal. Nu era insa o problema care sa nu poata fi rezolvata. Dar au urmat investigatiile amanuntite. Pe fir a intrat apoi geneticianul. Alte investigatii… si apoi au auzit prima oara cuvintele: „Sindrom Hunter“…
In Romania, majoritatea oamenilor nu au auzit de aceasta boala. Parintilor lui Edi cele doua cuvinte le rasuna in urechi in fiecare zi de doi ani incoace. Initial au refuzat sa creada ca lor li se poate intampla asa ceva. 99% au spus doctorii din Romania, dupa ce au primit
