A dat alarma

Ce-mi atrage atât mintea spre rău?

Cineva ar trebui să mă recunoască, poate tu. Nu? Plecat

până la poartă, cineva l-a doborât cu

o lovitură de măciucă şi i-a băut sângele – o cană, nu mai

mult, l-a crestat la gât… Umblă

cu capul spart, nu i se mai închide rana, nu înţelege – eu

vă recunosc, voi de ce nu mă recunoaşteţi?

A intrat într-o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, de unde i

se pare cunoscută? Ţine în mână o

felie de pâine neagră unsă cu magiun: muşcaţi, e pâine

cu magiun din pâinea mea cu magiun. El

e cel care a dat alarma, văzând primul flăcări.

Flăcări uriaşe ieşite din turlele bisericii din

sat, de pe deal, se înroşise cerul de atâtea flăcări, a

sărit tot satul – dar nu erau flăcări-flăcări,

nici foc-foc, „a fost o

iluzie optică, un eveniment inexplicabil pentru toţi”.

Maica Domnului i-a apărut atunci numai

lui, însă: i-a spus că

lumea trebuie să se pregătească. A plecat să o conducă

pe

Maica Domnului la poartă şi atunci

a fost lovit în cap, crestat la gât şi i s-a băut sângele, o

cană. Dar şi-a revenit

repede. Motiv pentru care a fost trimis să pască porcii.

Aştept aprobare

Mă afund în interiorul meu, îngheţ de frig, dârdâi,

pe zi ce trece mi se încetinesc mişcările,

nu mai am nici un motiv să

ies la suprafaţă. Mă rad, mă îmbrac frumos, nimeni nu

bănuieşte cât de departe am ajuns,

la ce pol. Totul devenind anevoios de la o vârstă… N-am

noroc să mă bucur de nimic, se apropie

staţia. Aici mă aşteaptă o alinare. O ţigancă: faceţi

magie neagră? Hai, conaşule,

trezeşte-te. Aici e? În jur, basmale turceşti, legate la

colţuri, lumânări aprinse, un lacăt

deşurubat, fese dezgolite… Ce caut e