Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ateliere de terapie ocupaţională „Arta după gratii”

Publicat in Ora de Iasi, vineri 10 august 2012 ·

IAŞI. Reprezentanţii Penitenciarului Iaşi anunţă că Îîn conformitate cu “Planul Operaţional al Regiunii Nord – Est Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială” pe anul 2012, în perioada 10 – 11 august 2012, Penitenciarul Spital Tg. Ocna, va organiza în Staţiunea Turistică Slănic Moldova, expoziţia regională cu obiecte realizate de către persoanele private de libertate, în cadrul atelierelor de terapie ocupaţională „Arta după gratii”.

În cadrul acestei expoziţii, reprezentanţii din fiecare unitate penitenciară din regiune vor expune lucrările din standul anume amenajat şi vor avea posibilitatea să valorifice produsele artistice.

“Ultima manifestare din seria de activităţi de acest gen a fost concursul de caricaturi şi epigrame „Umor la ….Vizetă” , care s-a desfăşurat în luna mai, la Botoşani, iar cele mai reuşite creaţii la nivelul fiecărei unităţi penitenciare participante au fost expuse la Biblioteca Judeţeană ”Mihai Eminescu” din Botoşani, ocazie cu care au fost înmânate şi diplomele participanţilor. Prin derularea acestor manifestări se urmăreşte valorificarea potenţialului creativ al persoanelor private de libertate în domeniul creaţiei artistice, care să contribuie la formarea unei personalităţi culturale deschise şi comprehensive, promovarea actului de cultură în rândul persoanelor private de libertate custodiate în penitenciarele din Regiunea Nord-Est, precum şi schimbarea atitudinii şi mentalităţii comunităţii în legătură cu situaţia celor care-şi ispăşesc pedeapsa privativă de libertate în unităţile penitenciare.”, transmit cei de la Penitenciarul Iaşi.

IAŞI. Reprezentanţii Penitenciarului Iaşi anunţă că Îîn conformitate cu “Planul Operaţional al Regiunii Nord – Est Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială” pe anul 2012, în perioada 10 – 11 august 2012, Penitenciarul Spital Tg. Ocna, va organiza în Staţiunea Turistică Slănic Mo

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 40 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reforma administraţiei locale. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Dacă şoferii nu plătesc amenda în termen de 90 de zile, propun să se suspende permisul de circulaţie

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, propune suspendarea permisului de conducere, în cazul în care amenzile contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie nu sunt plătite în termenul legal de 90 de zile. „Vom propune ca suspendarea permi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°