Un semnal de alarmă
…a fost tras de presă, dar şi de o serie de organizaţii care se ocupă cu "sănătatea" Bucureştilor în legătură cu un raport al Primăriei Generale a Capitalei, în care s-a arătat că fiecărui locuitor al capitalei îi revin mai puţin de 17 metri de spaţiu verde, adică de trei ori mai puţin decât recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Un studiul mai arată că, în ultimii 19 ani, s-au făcut "nevăzuţi" aproape 14 milioane de metri pătraţi de vegetaţie. Cu alte cuvinte, dispariţia unor spaţii verzi, în primul rând a parcurilor, "victimă" şi ele ale "construcţiilor înalte", riscă să distrugă "plămânii" oraşului, constituind a agresiune la sănătatea bucureştenilor.
De fapt, cum am văzut, marile parcuri ale Bucureştilor sunt o apariţie destul de târzie, ele fiind amenajate începând cam de la jumătatea secolului XIX. Şi totuşi, Capitala a fost întotdeauna un "oraş verde". Oare cum s-au descurcat bucureştenii ?
Un "oraş grădină"
Însemnări ale unor călători străini şi imagini de epocă din secolele trecute ne arată un oraş "inundat" de verdeaţă, în care casele abia se ghicesc. Desigur, erau încă multe "maidane", spaţii neconstruite, în care creşteau adevărate "crânguri", dar, în acelaşi timp, aproape nu exista casă, de la palate la modestele locuinţe din mahalale, care să nu îşi aibă propria grădină. Însuşi Nicolae Iorga scria în ziarul său "Neamul Românesc": "Curtea, grădina e pentru noi o nevoie, şi anume o nevoie de acasă". În acelaşi timp, marele savant atrăgea atenţia că acest "tezaur verde" trebuie păstrat. Dar câte din avertizările sale au fost luate în seamă de contemporani sau chiar de generaţiile următoare ?
Un tablou aproape idilic al "oraşului grădină" ne este zugrăvit în capitolul "Oraşul grădină" al sensibilei lucrări datorată Graziellei Doicescu, Captivantul Bucureşti interbelic: "Când te plimbai
