Te-a amendat FBI? Poate ţi-ai furat-o de la cel mai nou virus. Cunoscut sub numele de Reventon, acesta nu se activează prin instalarea vreunui program, ci pur şi simplu prin deschiderea unor site-uri deja infectate.
Aţi fost amendat iar computerul dumneavoastră a fost blocat ca urmare a cel puţin uneia din cauzele de mai jos. Acesta este mesajul care le-a apărut pe ecran celor infectaţi cu virusul Reventon, transmite RRA. Printre cauzele enumerate sunt încălcarea drepturilor de autor, piraterie sau distribuirea unor materiale pornografice.
Pentru a debloca PC-ul, utilizatorii au fost îndemnaţi să plătească o sumă de bani, lucru pe care unii l-au şi făcut, având în vedere că mesajul purta antetul FBI. În unele cazuri virusul activa şi camera web a utilizatorului şi afişa imaginea acestuia pe ecran.
Autorităţile americane spun că primesc tot mai multe plângeri de la persoane afectate şi că virusul s-a răspândit atât în Statele Unite cât şi la nivel internaţional. Un utilizator obişnuit nu va reuşi să scape uşor de virus, avertizează specialiştii. Sfatul lor, pentru cei care au computerul infectat, este să nu plătească suma cerută şi să cheme un tehnician IT să rezolve problema.
Te-a amendat FBI? Poate ţi-ai furat-o de la cel mai nou virus. Cunoscut sub numele de Reventon, acesta nu se activează prin instalarea vreunui program, ci pur şi simplu prin deschiderea unor site-uri deja infectate.
Aţi fost amendat iar computerul dumneavoastră a fost blocat ca urmare a cel puţin uneia din cauzele de mai jos. Acesta este mesajul care le-a apărut pe ecran celor infectaţi cu virusul Reventon, transmite RRA. Printre cauzele enumerate sunt încălcarea drepturilor de autor, piraterie sau distribuirea unor materiale pornografice.
Pentru a debloca PC-ul, utilizatorii au fost îndemnaţi să plătească o sumă de bani, lucru pe care unii l-au şi făcut, având