Parcul este compus din 3.800 de panouri care captează energia solară, panouri cu o putere totală de 1 megawaţi, care poate deservi o mie de case
Parcului se află în oraşul Buziaş, pe o suprafaţă de 19.000 metri pătraţi. Investiţia companiei timişorene Constructim se ridică la 2 milioane de euro.
GALERIE FOTO
„Am decis să investim într-un proiect cu puternic caracter ecologic, pentru că lumina solară constituie o veritabilă sursă inepuizabilă de energie verde, disponibilă pe scară largă, care în ciuda costurilor de producţie mai ridicate implica mult mai puţine riscuri decât energia nucleară”, a spus Lucian Perescu, directorul Constructim.
Parcul a intrat în funcţiune la începutul acestei luni, energia electrică ajungând la consumatori graţie unui contract încheiat cu Repower Furnizare Energie Electrică, singura societate care poate vinde energie celor de la Enel Electrica.
Panourile fabricate la Timişoara
Ca soluţie tehnică s-a optat pentru utilizarea panourilor marca Siliken, în detrimentul unora mai ieftine din China, din dorinţa de a încuraja producţia autohtonă de panouri fotovoltaice. Compania spaniolă Siliken are o fabrică deschisă la Timişoara, unde lucrează 260 de persoane.
„Spaniolii au deschis fabrica la Timişoara simţind potenţialul acstei pieţe şi anticipând o dezvoltare a sectorului energiei regenerabile din România. Deocamdată toată producţia de aici a fost destinată exportului. Parcul de la Buziaş este un nou moment cheie pentru noi, fiind primul proiect românesc realizat cu produsele noastre”, a spus Salvador Sarrias, directorul de producţie de la Siliken.
Livrează energie la stat
Constructim a început investiţia în domeniul energiei regenerabile în urmă cu trei ani, cu producerea de hidroenergie la Muntele Mic şi cu parcul eolian de nouă megawaţi inaugurat anul trecut la