Îi leagă o prietenie de ani buni, aşa că se ajută oricând unul pe altul, dezinteresat. Cântăreţul Puya şi-a descoperit calităţile de actor în pelicula „Despre oameni şi melci”, cea mai nouă producţie regizată de amicul lui, Tudor Giurgiu.
Şi n-a acceptat să fie plătit. A fost coleg de filmări cu Andi Vasluianu, în cel mai recent film regizat de Tudor Giurgiu (foto jos), „Despre oameni şi melci!"
Cântăreţul Puya a experimentat actoria şi i-a plăcut mult, mai ales că regizorul îi este prieten de-o viaţă.
Aşa că nu s-a pus problema de bani, de care Puya nici n-a vrut să audă. El a trebuit să joace rolul unui tip dintr-un bar şi să cânte celebra melodie „Drumurile noastre toate", a lui Dan Spătaru.
„Eu şi Tudor venim de pe vremea casetelor cu bandă, ca să zic aşa...
Am lucrat la multe proiecte împreună şi nu cred că aş fi putut să pun un preţ pe ceea ce am făcut eu acolo.
De fiecare dată o fac de amorul artei şi din prietenie. Şi Tudor face la fel când mai avem nevoie de una, de alta", ne-a declarat Puya.