Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bibliotecarii vrânceni aduc un omagiu omului de carte Rodica Drăghici

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 11 august 2012 ·

Colectivul Bibliotecii Județene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea și membrii Filialei ANBPR Vrancea deplâng pierderea colegei de breaslă, a omului de cultură Rodica Drăghici, care și-a dedicat întreaga viață bibliotecii și care a onorat prin întreaga sa activitate meseria de bibliotecar. Ea s-a stins din viață miercuri, 8 august a.c., părăsind scena culturii românești.

Rodica Drăghici este autor al cărții „Tipografii brăilene 1838-1944”, apărută în 2001, în colaborare cu Stanca Bounegru. Este, de asemenea și coordonator al volumului “Fănuș Neagu și Brăila (2002)“ și editor al cărții „Cuvânt la sfințirea Bisericii Sfântului Nicolae din orașul Brăila” de Ioan Penescu (2003). În biografia sa se înscriu numeroase participări la colocvii și sesiuni științifice în ţară și străinătate – Ungaria, Danemarca, Bulgaria.

A fost bibliograf, bibliotecar și director, timp de 18 ani, al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila, fondator și președinte al Asociației Bibliotecarilor din Biblioteca Județeană Brăila și al Editurii Ex Libris. De numele ei s-au legat numeroase proiecte, atât culturale cât și din domeniul tehnic de bibliotecă, din care amintim înființarea Bibliotecii de carte Românească de la Ștreseni, din Republica Moldova. Rodica Drăghici a avut o colaborare importantă, din punct de vedere publicistic, pe plan profesional, cu revista "Biblioteca", având publicate numeroase articole de specialitate. A fost și redactor și redactor colaborator la publicații locale și centrale. „Bibliotecarii din Vrancea aduc un ultim omagiu celei care timp de 42 de ani și-a dedicat viața cărților și cititorilor și a reprezentat un exemplu de profesionalism prin întreaga sa activitate. Prin dispariția sa, familia, prietenii și colegii săi din toată țara, dar și viața culturală au suferit o regretabilă pierdere”, a declarat Teodora Fîntînaru, directorul Bibliotecii Județene „

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 32 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°