IAŞI. Penitenciarul Iaşi în parteneriat cu Asociaţia pentru Revitalizare Civică Iaşi va derula în cursul lunii august proiectul de activitate “Liber în gândire”.
Tematica şi activităţile proiectului vin în întâmpinarea nevoilor de asistenţă educaţională, de responsabilizare socială şi dezvoltare persoanlă a persoanelor private de libertate, prin punerea în valoare a potenţialului artistic, astfel încât să fie facilitată reintegrarea postdetenţie din perspeciva restabilirii echilibrului psihoemoţional şi al redobândirii respectului şi stimei de sine.
Scopul proiectului este de mobiliza persoanele custodiate prin derularea de activităţi de socializare, consiliere ocupaţională, prin minispectacole de muzică folk şi poezie şi chiar prin iniţiere în arta picturii.
Persoanele private de libertate vor fi selecţionate de către educatorii de secţie în funcţie de nevoile educaţionale sau psihologice identificate prin evaluările de specialitate, în conformitate cu recomandările formulate de către educator sau psiholog.
În derularea cu succes a acestui proiect, vom beneficia de o serie de colaboratori, cum ar fi: Galeriile Anticariat Grumăzescu Iaşi, poeţii Sorin Poclitaru, Andrei Maftei, Florin Constantin Verdeş şi Andrei Patras, pictorul Andrei Dumitru, soliştii folk Adrian Bezna, Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei, precum şi alţi invitaţi, cu sprijinul partenerului Asociaţia pentru Revitalizare Civică Iaşi.
IAŞI. Penitenciarul Iaşi în parteneriat cu Asociaţia pentru Revitalizare Civică Iaşi va derula în cursul lunii august proiectul de activitate “Liber în gândire”.
Tematica şi activităţile proiectului vin în întâmpinarea nevoilor de asistenţă educaţională, de responsabilizare socială şi dezvoltare persoanlă a persoanelor private de libertate, prin punerea în valoare a potenţialului artistic, astfel încât să fie facilitată reintegrarea postdet