În anii '60-'70, tinerii din Chişinău se distrau pe ringurile de dans, „bunicii" cluburilor de noapte de astăzi. Vârstnicii valsau, acompaniaţi de fanfare militare.
Denumirile „Ulîbka" (n.r. - „Zâmbetul" din rusă) şi „Iunosti" („Tinereţe") nu le mai spun nimic tinerilor de azi, iar mulţi dintre ei nici nu-şi imaginează cum se dansează twistul, foxtrotul sau hully gully. Primele ringuri de dans din Chişinău au fost înlocuite de cluburile de noapte, unde eşti supus unui face control şi scoţi o sumă frumuşică din buzunar la intrare.
Petrecăreţii din Chişinăul anilor '60 îşi amintesc însă cu plăcere de estradele „Veselia" (pe bulevardul Grigore Vieru de astăzi) , „Iunosti" (lângă cinematograful „Patria"), dansurile de la Casa Armatei numite „Domik" („Căsuţă") şi „Ulîbka" (în zona parcului Valea Morilor). Toate erau subordonate secţiilor de cultură, sindicatelor sau instituţiilor în care se aflau. În serile de vară, în acele locuri se adunau şi până la 3-4 mii de oameni. Publicul pestriţ, de la 14 până la 40 de ani, era compus din studenţi, profesori şi muncitori de la uzine, care plăteau pentru intrare de la 20 de copeici până la o rublă.
SE BĂTEAU DE LA FETE
„Prin anii '60-'70 toţi ascultau aceeaşi muzică: Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Tamara Ciobanu, formaţia Noroc. Cam 50% era muzică românească, vreo 30% - rusească, iar în rest erau piese ale formaţiilor străine, cum ar fi Beatles", povesteşte muzicianul Vitalie Curilchin (60 de ani), care a cântat pe scenele ringurilor de dans în acea vreme.
Melodiile erau interpretate pe viu de muzicieni profesionişti sau amatori, care le învăţau pe de rost şi le reproduceau la petreceri. „Stăteam atent lângă radio şi căutam piese noi ca să le cântăm în oraş. Făceam schimb de discuri de vinil, iar apoi şi de casete", precizează instrumentistul.
Acolo au apărut şi predecesorii DJ-ilor de azi, prez
