Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIC INTERACTIV. Dosarul referendumul. De ce este fostul ministru Dobre acuzat de abuz în serviciu

Publicat in Gandul, vineri 10 august 2012 ·

În referatul prin care procurorii solicită Parlamentului un aviz pentru urmărirea penală a lui Victor Paul Dobre, aceştia susţin că fostul ministru s-ar face vinovat de abuz în serviciu. Procurorii arată că Victor Paul Dobre a semnat o înaintată Curţii Constituţională deşi, potrivit legii, nu avea acest drept. Este vorba de o adresă în care MAI, sub semnătura lui Dobre, spune că nu îşi asumă cifra de alegători înscrisă pe listele electorale care au fost utilizate la referendum. Din referatul procurorilor rezultă că CCR nu a cerut MAI actualizarea listelor electorale, ci doar listele electorale folosite la referendum şi dacă ele au fost actualizate înainte de referendum potrivit legii.

VEZI MAI JOS O PREZENTARE MULTIMEDIA

Procurorii arată că cercetarea în acest dosar a pornit pe 2 august. La această dată, MAI a transmis o nouă adresă către CCR în care spune că nu îşi asumă răspundera faţă de corectitudinea listelor electorale permanente. Adresa este semnată de Chestorul Manoloiu Constantin de la Evidenţa Populaţie. Tot pe 2 august, Curtea Constituţională a României a anunţat că amână luarea unei decizii privind validarea sau invalidarea referendumului pentru 12 septembrie. Ulterior, termenul a fost devansat. În aceeaşi zi, Guvernul Ponta anunţă că va organiza un mini-recensământ.

Procurorii arată că s-au autosesizat după ce CCR a transmis un comunicat public în care a explicat că a primit date contradictorii de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. "Prin procesul verbal din 02.08.2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 şi fals intelectual prevăzută de art. 289 din Codul penal, întrucât în comunicatul de presă emis la 02.08.2012 de către Curtea Constituţio

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 55 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 14 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°