“Apatie suceveană”
„Înoţi în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru; te uiţi amărât la ghetele murdare şi toată indignarea ţi-o rezumi în: . Găseşti în pâine vr’un şoarece, ţi se face puţină greaţă şi te miri cum de n’ai avut norocul să’i crănţâni în dinţi vre’o labă. O reacţiune demnă n’o vezi la nimeni. Fiecare cetăţean se resemnează cu mângâierea că aşa i-a fost dat să îndure. Cetăţeanul are o singură datorie: să voteze lista consiliului comunal depusă de guvern şi să plătească biruri; încolo e socotită drept obrăznicie orice intenţie a lui de îndreptare”.
„Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, August 1930.
„Iacobeni, pe Bistriţa”
„Ziua sau noaptea, Iacobeniul îţi apare deosebit de frumos îmbrăcat în haina tinereţii şi înnoirilor vremurilor de azi. , spun localnicii. E o zicală mai veche, adaptată la o situaţie de fapt nouă şi care îşi are, de bună seamă, semnificaţia ei. Pe timpul lui Mantz şi a altor proprietari de mine, ea nu şi-ar fi avut sensul. Abia în anii noştri, odată cu dezvoltarea minelor de la Arşiţa şi Nepomiceni, construirea staţiei de preparare a manganului, a furnalului de var, înfiinţarea întreprinderii forestiere şi a celorlalte unităţi, Iacobeniul a cunoscut un aflux de braţe de muncă din alte părţi. Aproape jumătate din populaţia de azi a comunei este alcătuită din foşti elevi ai şcolii profesionale miniere din localitate, ori de alţi oameni care s-au calificat fie la mină, fie la pădure, sau în alte munci şi s-au stabilit aici”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5183, Suceava, Marţi 11 august 1964.
“Apatie suceveană”
„Înoţi în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru; te uiţi amărât la
