Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 August 2012

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 10 august 2012 ·

“Apatie suceveană”

„Înoţi în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru; te uiţi amărât la ghetele murdare şi toată indignarea ţi-o rezumi în: . Găseşti în pâine vr’un şoarece, ţi se face puţină greaţă şi te miri cum de n’ai avut norocul să’i crănţâni în dinţi vre’o labă. O reacţiune demnă n’o vezi la nimeni. Fiecare cetăţean se resemnează cu mângâierea că aşa i-a fost dat să îndure. Cetăţeanul are o singură datorie: să voteze lista consiliului comunal depusă de guvern şi să plătească biruri; încolo e socotită drept obrăznicie orice intenţie a lui de îndreptare”.

„Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, August 1930.

„Iacobeni, pe Bistriţa”

„Ziua sau noaptea, Iacobeniul îţi apare deosebit de frumos îmbrăcat în haina tinereţii şi înnoirilor vremurilor de azi. , spun localnicii. E o zicală mai veche, adaptată la o situaţie de fapt nouă şi care îşi are, de bună seamă, semnificaţia ei. Pe timpul lui Mantz şi a altor proprietari de mine, ea nu şi-ar fi avut sensul. Abia în anii noştri, odată cu dezvoltarea minelor de la Arşiţa şi Nepomiceni, construirea staţiei de preparare a manganului, a furnalului de var, înfiinţarea întreprinderii forestiere şi a celorlalte unităţi, Iacobeniul a cunoscut un aflux de braţe de muncă din alte părţi. Aproape jumătate din populaţia de azi a comunei este alcătuită din foşti elevi ai şcolii profesionale miniere din localitate, ori de alţi oameni care s-au calificat fie la mină, fie la pădure, sau în alte munci şi s-au stabilit aici”.

„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5183, Suceava, Marţi 11 august 1964.

“Apatie suceveană”

„Înoţi în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru; te uiţi amărât la

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum o ora
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 32 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 52 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°