Există oameni pentru care seceta nu-i o mare problemă, chiar dacă afacerea lor se derulează pe câmp, în plin Bărăgan. Poate să fie arşiţă, ger, ploaie, secetă, nor, soare... pentru unele afaceri, important este să bată vântul. Centralele eoliene care răsar pe câmpiile Brăilei reprezintă asemenea afaceri. Câmpul poate aduce bani şi fără să cultivi plante pe el, par a spune aceste elicii uriaşe, care vor produce energie electrică.

Iar din vânt vor trăi şi primăriile comunelor pe raza cărora sunt amplasate centrale eoliene, din impozite, şi cei care şi-au vândut pământul (probabil o parte din el oricum necultivat) dezvoltatorilor energetici, şi unii săteni, care au astfel un loc de muncă asigurat.

"Ne-a pus Dumnezeu mâna-n cap cu parcul ăsta eolian", recunoaşte primarul din Gemenele, fericit că va avea bani la bugetul local pentru a mai face nişte drumuri ori pentru a trage canalizare. Alţi primari nu sunt la fel de norocoşi, dar nici nu le-a trecut prin cap să alerge după vreun investitor care să facă altceva decât agricultură pe raza comunelor lor. Cum nici primarul fericit nu s-a gândit că, poate, banii obţinuţi de primărie ar putea fi investiţi tot într-o asemenea instalaţie eoliană, care să asigure electricitate gratuită măcar pentru iluminatul public în comună, dacă nu pentru toţi locuitorii.

Problema Brăilei - începând cu municipiul şi terminând cu fiecare comună în parte - este exact lipsa aceasta de iniţiativă a autorităţilor locale în a atrage investiţii private. Orice care să dea naştere unor locuri de muncă, să aducă o sumă la bugetul local, să creeze o facilitate pentru localitate şi pentru locuitorii săi. Autorităţile aşteaptă să le pice ceva din cer ori din vânt, ori nu toată lumea are norocul ăsta. Pentru o investiţie e nevoie şi de ceva iniţiativă locală, investitorul trebuie căutat, trebuie momit, trebuie stimulat.