Partea şocantă în chestiunea turbulenţelor politice de la Bucureşti nu este lovitura de stat, aşa cum a fost catalogată de unii sau alţii, ci reacţia extrem de moderată a Uniunii Europene şi a instituţiilor sale la evenimentele de la Bucureşti.

Într-adevăr România este încă în plin proces de construcţie a statului de drept, iar în ultimele zile şi săptămâni vedem cum un premier chipurile socialdemocrat împreună cu un acolit chipurile liberal se străduiesc să reinstaureze în România o dictatură mai mult sau mai puţin voalată a cadrelor vechiului regim comunist. Vedem cum Guvernul caută orice posibilă soluţie, o portiţă cât de mică pentru a-l demite pe preşedintele Băsescu şi nu se dă înapoi de la nimic. Fostul şef al statului Ion Iliescu chiar cere direct Curţii Constituţionale să valideze referendumul şi UE roagă frumos toate părţile implicate să respecte legea.

În cazul Ungariei, tonurile au fost,de fapt, mult mai dure. Se pare că UE era deranjată de acţiunile unui premier cu legitimitate de peste două treimi şi care a schimbat multe, dar dpdv legal nu putea fi contestat. În schimb, maşinaţiunile poststaliniste ale unui Ponta nu deranjează atât de mult. Un regim cu suveranitate politică legitimată de un popor e incomod. Mult mai aproape de viziunea funcţionărimii de la Bruxelles este definiţia unui pucist.

UE nu mai poate ignora problema „România” (Wall Street Journal)

Nu erau progrese enorme, dar erau. România găsise stabilitatea economică şi începea să iasă încet din zona periculoasă a economiei. Dar apoi veni criza politică...

Şi problema României nu e că lipseşte o genă din genomul general care ar permite societăţii democratice să funcţioneze. Nu. Problema e existenţa unui aparat statal care nu are alt scop decât să servească unor interese de grupuri. Sau spus mai pe şleau, problema e că vechile structuri comuniste din