Primăria Corbu, în parteneriat cu Rig Service, administratorul lacului din comună, şi-au propus amenajarea unui centru turistic şi nautic.
Viceprimarul comunei Corbu, Gheorghe Stanciu, a precizat că în această perioadă Primăria a iniţiat procedura privind obţinerea avizului de mediu pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal în vederea construirii unui centru turistic şi nautic pe lacul Corbu. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Rig Service, administratorul lacului. Conform înţelegerii, Primăria va pune la dispoziţie terenul şi fonduri băneşti, dacă va fi cazul, finanţatorul principal al lucrării fiind însă societatea Rig Service. Potrivit viceprimarului, în zona lacului Corbu, pe o suprafaţă de un hectar, vor fi amenajate spaţii de cazare, terenuri de sport, piscine şi un mini sat de vacanţă.
Localitatea găzduieşte în septembrie un campionat mondial de pescuit sportiv
Viceprimarul a explicat că realizarea centrului turistic şi nautic va însemna un câştig important pentru localitate. „Pe de 25 septembrie, Rig Service organizează prima ediţie a Campionatului Mondial de Pescuit Sportiv la crap, unde sunt aşteptaţi turişti din toată lumea. Ne dorim ca acest eveniment internaţional să devină o tradiţie, de aceea ne-am propus să construim în zona lacului spaţii de cazare, dar şi un loc de agrement pentru turişti", a explicat Gheorghe Stanciu. Precizăm că alte două evenimente importante organizate de Rig Service care aduc turişti la Corbu sunt Campionatul Naţional de Pescuit Sportiv la crap şi Cupa Rig la crap. Primăria Corbu, în parteneriat cu Rig Service, administratorul lacului din comună, şi-au propus amenajarea unui centru turistic şi nautic.
Viceprimarul comunei Corbu, Gheorghe Stanciu, a precizat că în această perioadă Primăria a iniţiat procedura privind obţinerea avizului de mediu pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal în veder