Corespondenţa lui Caragiale cu doctorul în filozofie de la Halle, Paul Zarifopol, cu toate că nu s-a întins pe o perioadă temporală îndelungată, a fost deosebit de cuprinzătoare, numărînd nu mai puţin de 414 epistole, conform celei de-a doua ediţii din Opere, din 2011, editată de Academia Română (volumul V, din Opere, cuprindeCorespon­denţa lui Caragiale). În această cascadă epistolară se află şi o cartolină expediată, la 19 februarie 1909, din Wilmersdorf bei Berlin, conului Păvălucă, la Leipzig. Cartea poştală francată cu timbru de 5 pfeningi are pe verso o reproducere color a unei scene marine pictate în 1906. În prim-plan, apare un far, tronînd pe marea agitată, semeţ în faţa cerului întunecat. Imaginea nu cred că este aleasă întîmplător. De altfel, studiind cartolinele expediate de dramaturg, îţi poţi da seama că ele erau alese cu grijă, expedierea lor conţinea un anumit tîlc. Caragiale urmărea corelarea imaginii cu cele scrise, utilizînd în text cuvinte, calambururi, uneori litere care întăreau o anumită stare de spirit. Ansamblul era viu; cu excepţia aridei mărci a poştei germane, totul era divers şi sugestiv. Chiar dacă textul acestei cărţi poştale ilustrate este reprodus atît în volumul al VII-lea al seriei Opere, Zarifopol-Ciocu­­les­cu, editat de Fundaţia Regală pen­tru Literatură şi Artă, 1942, p. 123, cît şi în volumul mai sus citat, din 2011, merită să-l tran­scriem pentru a da cîteva detalii suplimentare. Rigoarea punerii în pagină, scrisul cu cerneală neagră, regulat, caligrafic, prilejuiesc cititorului respectivelor rînduri un farmec cu totul aparte. Stimate dle Doktor, Slavă Domnului! Mergem bine. Îţi trimit Bazul lui Anton Pann pentru d-ta şi la Rôtisserie pentru dra Florica. La concertul din săptămîna viitoare nu pot veni, păcat! Am de lucru pînă peste cap. Sper că am găsit un J. Tournebroche prima ediţie. Apus de soare s-a jucat; după pri