Mobilierul şcolar pentru clasele pregătitoare a ajuns în majoritatea unităţilor de învăţământ din judeţ. Conform datelor furnizate de inspectorul de management Radu Emil, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, acţiunea de dotare a şcolilor se derulează normal, în aşa fel încât până la începutul noului an şcolar toţi copiii vor putea beneficia de condiţii decente de studiu. Banii au fost viraţi deja în conturile firmelor şi se estimează ca până la finele lunii august procedura de achiziţie va fi finalizată.
Potrivit cifrelor oficiale comunicate de reprezentanţii IŞJ Vrancea, în anul şcolar 2012 – 2013 vor fi înfiinţate 123 de clase pregătitoare. În acest sens, IŞJ a alocat suma de 402.200 lei pentru achiziţionarea de mobilier şcolar. Acesta este compus dintr-un scaun individual şi un pupitru individual, ambele reglabile. De această investiţie vor beneficia 2.011 copii care vor urma să înveţe în clasele pregătitoare. Mobilierul trebuie să fie ergonomic şi să respecte recomandările făcute de Ministerul Educaţiei, care a emis un ordin special în acest sens.
Fiecare şcoală cu personalitate juridică a primit sumele alocate, proporţional cu numărul de elevi înscrişi în clasa pregătitoare. „Mobilierul şcolar pentru clasa zero a ajuns în multe unităţi de învăţământ din judeţ. Plata a fost deja făcută, iar acum firmele care se ocupă de acest lucru trebuie să-şi facă treaba. Directorii şcolilor au obigaţia de a verifica mobilierul şi după aceea să semneze recepţia pentru mobilierul livrat“, a spus Radu Emil.
Mobilierul şcolar pentru clasele pregătitoare a ajuns în majoritatea unităţilor de învăţământ din judeţ. Conform datelor furnizate de inspectorul de management Radu Emil, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, acţiunea de dotare a şcolilor se derulează normal, în aşa fel încât până la începutul no