În jurul orei 10.35, artista a fost condusă pe ultimul drum în cavoul familiei. Potrivit realitatea TV, ea a fost înrmormântată cu onoruri militare, după ce a fost decorată post-mortem de preşedintele interimar cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de ofiţer.
Au venit să-şi ia rămas bun de la Mihaela Ursuleasa colegii şi prietenii, dar şi admiratorii ei, tulburaţi de drama prin care trece fetiţa ei de doar 7 ani. În iunie, Mihaela Ursuleasa a avut ultimele două concerte în România, la Ateneul Român, dar la ultimul dintre acestea a fost înlocuită în ultimul moment cu un alt pianist. Imaginea sfâşietoare care-ţi rupe sufletul! Fetiţa pianistei Mihaela Ursuleasa, monument de durere lângă sicriu! A încremenit, cu mânuţele la spate, în faţa tabloului mamei sale!
Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită decedată în data de 2 august în apartamentul ei din Viena de către impresara sa, Andreea Butucariu. Ursuleasa, care avea 33 de ani, se stabilise la Viena de foarte mulţi ani, unde locuia cu mama ei şi fetiţa sa. Mihaela Ursuleasa, înmormântată pe Aleea Artiştilor, lângă Dolănescu şi Anca Parghel! Trupul neînsufleţit al Mihaelei Ursuleasa a fost depus la Ateneul Român din Bucureşti
În jurul orei 10.35, artista a fost condusă pe ultimul drum în cavoul familiei. Potrivit realitatea TV, ea a fost înrmormântată cu onoruri militare, după ce a fost decorată post-mortem de preşedintele interimar cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de ofiţer.
Au venit să-şi ia rămas bun de la Mihaela Ursuleasa colegii şi prietenii, dar şi admiratorii ei, tulburaţi de drama prin care trece fetiţa ei de doar 7 ani. În iunie, Mihaela Ursuleasa a avut ultimele două concerte în România, la Ateneul Român, dar la ultimul dintre acestea a fost înlocuită în ultimul moment cu un alt pianist. Imaginea sfâşietoare care-ţi rupe sufletul! Fetiţa piani