Aşa este cazul romanului Cu capul în Non (Editura Renaissance), al lui Mihnea Urs. Autorul a robotit puţin într-o bancă, după care, neînţelegând să stea cuminte în banca lui, a intrat în media, prezentând între 2005 şi 2007 emisiuni la MTV şi TV K-lumea, mai apoi luându-şi lumea-n cap şi purcezând la studiul actoriei şi teatrului la Montréal.
Deşi întrucâtva masiv, adică etalat în două volume, romanul nu pierde vremea cu stilistica, eseistica sau cu estetica. Intră destul de rapid în subiect şi pedalează cu nerv, fără opinteli şi gâfâieli. Ceea ce nu înseamnă că ar fi vorba despre un roman de aventuri citadine. Cartea redă experienţele trecerii de la adolescenţă la prima maturitate într-o formulă ce vizează inteligenţa, enunţurile spectaculoase, metanaraţiunea şi un ton impertinent-sceptic. Propriu-zis, eroul Luca, student la Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Geografie, se îndrăgosteşte lulea de Roxana Vulpescu. Deşi sensibilitatea lui este demnă de ultimul volum din La Medeleni, povestea este relatată pe ritmuri de Sarmalele reci. Şi uite-aşa, romanţul deviază într-un roman al consumismului şi snobismelor de tip balcanic. Condamnându-l pe Luca la avatarurile modului mimetic inferior, prozatorul poate ironiza convenţionalismul, superficialitatea, laşitatea, insensibilitatea, materialismul şi câte şi mai câte.
Calităţile scrierii, aşadar, sunt inteligenţa şi sucursala acesteia, inteligenţa artistică. Începutul este abrupt şi sugestiv: "Dădusem fumului forma camerei. De fapt, a bucătăriei". Enumeraţiile caraghioase, hiperbola şi mai ales litota sunt procedeele favorite pentru reflectarea bizareriilor citadine. Dar şi observaţiile subtile, care sfâşie pe alocuri tonul (auto)ironic al cărţii constituie un alt element de forţă: "Era aşadar una dintre acele zile în care oamenii ţin luminile aprinse. Nu ca să vadă, ci ca să spere".
