Elevii lui Covaliu au fost duşi de ProTV în cel mai cunoscut studio foto din Londra
Acţiunea se desfăşoară într-un studio foto de la Harrod's. Rareş, Florin, Tiberiu şi Alex sunt patru camarazi, adevăraţi eroi ai scrimei româneşti în Londra. Îşi ghidonează viaţa pe principiul "Toţi pentru unul, unul pentru toţi!" şi nimic nu pare a-i doborî. Bine, cu excepţia unor asiatici. Dar ce mai contează!? Şi-au încuiat costumele albe şi îşi colorează zilele pe malul Tamisei cu îndrăzneală şi peripeţii. Asemenea eroilor din cărţile lui Dumas.
Colegii de la ProTV le propun o aventură. O întoarcere în timp. În anul 1626, pe vremea lui Ludovic al XIII-lea. Nu există compromisuri, probă video sau cartonaşe. Doar inspiraţie, charisma şi răbdare. Îşi şterg tot din memorie timp de trei ore şi mizează pe farmec, inteligenţă şi curaj. Lipsesc spectatorii, apar curioşii. Dispar arbitrii, vin fotografii. Se dezbracă de secrete, îmbracă hainele ce păstrează pe rever parfum de muschetari. "Aoleu, sunt puţin cam grele, dar rezistăm", spun băieţii. "Vă e cald?", înţeapă Mihai Covaliu de pe margine. "Nu, dar sabia mea are vreo 3 kilograme. Propun ceva. Tragem în costumele astea dar cu armele noastre", inovează Rareş.
Fără mască!
Umorul fin e trăsătură comună a şahiştilor de pe planşă, iar băieţii şarjează şi cu sabia şi cu vorba. "Mi-ar plăcea să am o colecţie de săbii", punctează Zalo. Vicecampionii olimpici stau în gardă, nu pe ghimpi. Şi pare că experienţa chiar îi fascinează. Nu mai sunt preocupaţi de ţintar, adversari sau glezne umflate. Pentru câteva ore şi-au dat masca de campioni jos şi au evadat în lumea celor cu care lumea îi asociază non-stop. "De când ne ştim oamenii ne întreabă de Cei trei muschetari, însă în Londra, am îmbrăcat pentru prima dată aceste haine. Ne stă rău!?" ne dezvăluie Rareş.
Elevii lui Covaliu au fo