Ce ar fi daca, macar o data, am lasa discutiile despre fotbal deoparte? Stand pe langa televizor pentru a urmari ceea ce se intimpla la Olimpiada de la Londra, am realizat cat de mic este fotbalul nostru fata de ceea ce inseamna sportul cu adevarat.

Sigur ca m-am bucurat si intristat deopotriva la performantele si contraperformantele reprezentantilor nostri la acest mare eveniment. Am realizat ca, din pacate, si in acest domeniu lucrurile merg mai prost ca in anii trecuti si asta nu doar pentru faptul ca numarul de medalii obtinute la acest gen de competitie este in scadere. Oare de ce se intampla acest lucru?

Sunt convins ca sportului, in general, societatea romaneasca ii da foarte putina atentie. Nu am sa incerc sa explic cat de benefic este sa faci sport la orice nivel si la orice varsta. Spun doar ca „am reusit“ sa scoatem un numar semnificativ de ore de educatie fizica din programa scolara.

Cand eram in generala si mai apoi in liceu aproape ca nu exista zi in care sa nu fiu implicat in ceva care sa aiba o legatura cat de mica cu sportul. Normele de control, la aceasta disciplina, un fel de teze date in sala sau pe teren, ne-au familiarizat cu ceea ce inseamna jocurile sportive, gimnastica sau atletismul. Unii dintre noi au facut performanta altii au practicat o disciplina sau alta doar din placere. Asta nu i-a impiedicat pe cei din a doua categorie sa ajunga doctori, ingineri, avocati sau profesori eminenti, oameni care si astazi, atunci cand au timp, mai alearga dupa o minge. in acea vreme sa ai „scutire“ la ora de sport era… un fel de rusine. Astazi parintii nu stiu cum sa faca sa isi fereasca odraslele de efort.

Astazi curtile scolilor dintre blocuri sunt, dupa terminarea orelor, mai mereu pustii. Nimeni nu mai bate mingea. Copiii stau, garboviti prematur, intre patru pereti de beton cu ochii atintiti intr-un ecran. Cum vor arata ei l