- Social - nr. 155 / 10 August, 2012 aura (II), nimb Din ce in ce mai mult simt ca prietenii mei, cititorii acestei rubrici, ma asteapta saptamana de saptamana. Primesc semnale care imi deschid noi perspective de abordare semantica a cuvintelor. Un asemenea semnal am primit de la colaboratorii cotidianului "Cuvantul liber”, profesorii Maria si Mircea Gheborean din Ludus. Ca urmare, intr-o imaginara addenda, ne oprim asupra unui alt sens al termenului aura: strat energetic care inconjoara corpul uman. Elementele care compun aura pot avea efecte benefice (dar si malefice) asupra individului. Imi sunt la fel de vii in memorie si acum, dupa mai bine de un deceniu, cuvintele aproapelui meu: "corpul e sanatos, doar aura este in suferinta…”. Nimb, nimburi, s.n. 1. Cerc (luminos) conventional cu care sunt inconjurate, in pictura bisericeasca, capetele sfintilor si, in general, in artele plastice capetele unor personaje importante, aureola; 2. Fig. Aspect, semn, manifestare care marcheaza prestigiu, maretie, glorie, slava. "Pe cand oastea se aseaza, iata soarele apune / Voind crestetele nalte ale tarii sancunune. / Cu un nimb (s.n.) de biruinta; fulger lung incremenit / Margineste muntii negri in intregul asfintit.” (M. Eminescu – Scrisoarea III). Obiectul de comparat: biruinta – in faza suprema a nimbului este asemanat cu un "fulger lung si incremenit.” Substituirea fiind noua si originala, dovedeste harul poetic ("fulgerul” sugereaza si stralucire si rapiditate si putere, forta, teama declansata in oastea straina); epitetele lung si incremenit au rol sintetizator si hiperbolizator. Nimbul este si unul dintre semnele nemuririi Luceafarului. Poem de factura romantica, capodopera eminesciana reflecta aspectele majore ale gandirii artistice a genialului poet. Dragostea Luceafarului pentru o fiinta obisnuita, comuna, muritoare motiveaza rugamintea adresata de acesta, Demiurgul