După o carte despre Hieroglifele poeţilor şi un eseu monografic dedicat lui Basarab Nicolescu, Emanuela Ilie se prezintă editorial cu un Dicţionar critic al poeziei ieşene contemporane.

În Cuvântul înainte al acestuia, tânărul cronicar literar de la Convorbiri literare îşi dezvăluie visul realizării unui proiect ambiţios, de mare anvergură: O istorie a poeziei româneşti contemporane. (Pe) Centre şi sfere de influenţă. Să vedem însă, din primul decupaj pregătitor, cum stă poezia Ieşilor. Statistic, axiologic, dar şi ca fizionomie estetică.

În viziunea Emanuelei Ilie, polemică faţă de „topografii de ocazie“ (pentru care „Harta liricii ieşene apare, din păcate, ca un soi de colonie cu pretenţii sau ca un Hinterland marcat, hélas, de melancolii şi nostalgii perene, reprezentabil, la o adică, abia prin 4-5 nume“), această hartă lirică teritorială numără 50 de poeţi (nu ştiu de ce nu se indică şi o bornă cronologică mai bine determinată; cel mai „vechi“ poet contemporan cred că este aici Mircea Popovici, debutat în 1946). E mult? E puţin? Autoarea vorbeşte despre o „selecţie riguroasă“, în condiţiile în care circa 300 de stihuitori, în viaţă sau trecuţi în lumea umbrelor, ar fi publicat volume (auto)declarate de poezie. Dincolo de „pretenţiile de obiectivitate“ (ce ar exclude „capriciile spiritului critic“), avem, totuşi, un dicţionar de autor care nu pretinde nici exhaustivitatea datelor biobibliografice sau a referinţelor critice, nici – bănuiesc – infailibilitatea inventarului, dar îşi afirmă buna-credinţă.

Cele mai multe dintre articole sunt descriptiv-interpretative, urmărind poetica şi tematica unui autor, dar şi liniile de evoluţie sau figura de stalagmită a unei opere. Un indiciu de valoare literară ar fi spaţiul acordat fiecăruia, observaţiile critice fiind destul de rare. Există însă şi situaţii în care Emanuela Ilie sparge carcasa de prote