Investitorii chinezi sunt interesaţi să finanţeze proiectul Canalului Siret – Bărăgan. Potrivit ooskanews.com, site specializat în ştiri despre managementul apei, o delegaţie de investitori chinezi s-a întâlnit cu autorităţile române pentru a discuta proiectul canalului Siret-Bărăgan. Costul proiectului ar fi de circa 4,3 miliarde dolari, bani care ar putea veni de la investitorii din China, printr-un parteneriat public-privat. Proiectul are şi potenţial turistic prin cele cinci porturi care ar putea fi construite pe canal, în oraşele Mărăşeşti, Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău şi la Dridu.
Investitorii chinezi s-au întâlnit cu autorităţile române pentru a discuta realizarea proiectului canalului Siret-Bărăgan. Demarat înainte de 1989, valoarea proiectului ar fi de circa 4,3 miliarde dolari, bani care ar putea veni de la investitorii din China, printr-un parteneriat public-privat. Canalul Siret-Bărăgan face parte dintr-un proiect mai amplu care include şi amenajările hidrotehnice de la râul Siret. Lucrările la această investiţie demarată înainte de 1989 au fost tergiversate în ultimii ani din cauza lipsei fondurilor.
În 2010, preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, anunţa că în urma demersurilor făcute către Guvernul României, s-au alocat peste 8 milioane de lei, respectiv 80 miliarde lei vechi. Şeful administraţiei judeţene sublinia importanţa acestui canal atât pentru agricultura din Vrancea, cât şi pentru reducerea riscului producerii de inundaţii în lunca Siretului.
Un calcul făcut de proiectanţi arată că cel mai important beneficiu al canalului va fi irigarea a aproximativ 700.000 de hectare de teren agricol, din judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Ialomiţa şi Călăraşi. Canalul va reduce simţitor costurile cu energie electrică folosită la irigaţii şi va face posibilă aducerea apei pe terenuri neirigate în prezent.
În