Romania, alaturi de Ungaria, reprezinta cele doua piete problematice pentru grupul bancar austriac Erste, ce detine Banca Comerciala Romana pe plan local, a declarat directorul general al institutiei, Andreas Treichl.
"In Romania, am dori sa colaboram cu statul in dezvoltarea infrastructurii", a declarat Treichl intr-un interviu pentru Portofolio.hu. Cat despre Ungaria, seful bancii austriece a precizat ca se afla "sub papucul guvernul, prin urmare nu putem sa facem planuri de dezvoltare in siguranta".
Potrivit spuselor sale, situatia din Ungaria este "tensionata pana la extrem" si nimeni din afara nu intelege ce se intampla. Astfel, desi Erste inca intentioneaza sa cumpere o banca in Ungaria, insa, pana cand "guvernul nu se opreste sa faca tot ce vrea cu noi", piata poloneza ramane cea mai atractiva pentru grup.
Insa incertitudinile nu se limiteaza doar la Ungaria. "Nu putem prognoza ceea ce se va intampla in Europa. Circula sute de teorii despre ceea ce ar trebui facut sau ceea ce se va intampla in zona euro, in Grecia sau Spania", a subliniat seful Erste.
"Investitorii vor doua lucruri in prezent: putina stabilitate si putina speranta pentru crestere economica. In sudul Europei, lipsesc ambele, iar in vestul Europei exista doar stabilitatea", a adaugat el.
Treichl a avertizat ca Ungaria afecteaza imaginea intregii regiuni, iar multi investitori considera ca problemele acestei tari sunt, de fapt, problemele regiunii. In plus, el a spus ca amenintarea investitorilor, pe care oficialii ii numesc "capitalisti indezirabili", dauneaza grav tarii. "Lumea nu are nevoie de Ungaria, dar Ungaria are nevoie de restul lumii", a spus seful Erste.
In schimb, Treichl a spus ca Erste ar putea achizitiona o banca poloneza, pentru a deveni cel mai mare furnizor de servicii financiare dintre Germania pana in Rusi