Guvernul schimbă ordinea în care se vor derula etapele privatizării Oltchim, astfel că procedura va începe prin licitaţie cu oferta în plic, în 14 septembrie, urmată, dacă va fi cazul, de negociere sau de licitaţie cu strigare, şi menţionează că orice investitor interesat poate participa.
"Metoda de privatizare a Oltchim este o metodă combinată: licitaţie cu oferta în plic urmată, dacă va fi cazul, de negociere sau de licitaţie cu strigare după regula licitaţiei competitive. Criteriul de selecţie a ofertantului câştigător este cel mai mare preţ oferit pe acţiune. (...) Procedura de privatizare este în continuare deschisă oricărui potenţial cumpărător interesat, inclusiv unor asocieri sau consorţii de investitori", potrivit anunţului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industruie (OPSPI).
Preţul de ofertă este de 0,1 lei/acţiune, valoarea nominală.
Ministerul Economiei anunţa, în luna aprilie, că privatizarea combinatului va fi una combinată, respectiv negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic.
Combinatul chimic a înregistrat pierderi din 2007 până anul trecut, în valoare totală de 1 miliarde de lei. Ultimul an în care combinatul a avut profit a fost 2006, dar câştigul a fost modest.
Oltchim avea la finalul lunii martie datorii de 2,55 miliarde de lei, în principal către Electrica, bănci şi AVAS.