Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România vor picheta sediile profecturilor din ţară, începând de vineri şi până în 27 august, nemulţumiţi de măsuri propus de conducerea Poştei Române pentru redresarea companiei, printre care eliminarea unor sporuri şi reducerea unor drepturi salariale.
Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Matei Brătianu, a anunţat, joi, că în august vor fi organizate pichete la sediile prefecturilor din ţară, iar dacă cererile sindicaliştilor nu vor fi soluţionate, în septembrie vor fi organizate marşuri de protest şi un miting în Capitală.
Potrivit preşedintelui SLPR, conducerea companiei a anunţat că dacă setul de măsuri nu va fi acceptat de angajaţi, urmează disponibilizarea unui număr de 6.400 de oameni, adică 20 la sută din salariaţii companiei.
Matei Brătianu a precizat că prin începerea protestelor angajaţii urmăresc să obţină, în primul rând, plata orelor suplimentare, recuperarea concediilor pe anul 2011, plata sporului pentru cumulul de funcţii, dar şi luarea măsurilor necesare pentru asigurarea unor condiţii normale de lucru în oficiile poştale pe timpul iernii.
Totodată, liderul sindical a făcut referire la refuzul conducerii companiei de a rezolva unele probleme ale salariaţilor, printre care asigurarea de consumabile în oficiile poştale, astfel încât salariaţii să nu fie “obligaţi să plătească, lunar, din banii din salariul lor net, rechizite, consumabile sau hârtie”, dar şi problemele privind întârzierea cu două-trei săptămâni a eliberării adeverinţelor către salariaţi.
“După pichetele pe care le vom organiza în ţară, vom începe din luna septembrie organizarea marşurilor de protest în judeţe şi a unui miting în Capitală” a mai spus Matei Brătianu. El a precizat că indiferent de forma de protest a angajaţilor companiei, “nu vor fi afectaţi pensionarii”. Protestele