Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Tulcea, joi, un tânăr de 21 de ani, din Tulcea, aflat la volanul unui autoturism BMW care se deplasa pe drumul european 87, în afara municipiului Tulcea, a vrut să depăşească o maşină Audi, condusă de un bărbat de 30 de ani, şi, întrucât nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare, a acroşat-o.
În urma impactului, BMW-ul a părăsit drumul şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. De asemenea, şoferul autoturismului Audi a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism Audi, condus regulamentar de un bărbat de 44 de ani, din Bucureşti.
În accident şi-au pierdut viaţa şapte persoane, iar opt au fost rănite.
" De 30 de ani de când sunt managerul spitalului Judeţean nu am mai avut parte de un accident colectiv atât de grav cu urmări atât de tragice. Doii dintre răniţi au fost copii, unul de zece şi unul de cinci ani. Cel de zece ani avea un traumatism cranian sever, efectiv i se vedea creierul, iniţial nu am crezut că are vreo şansă de supravieţuire, dar l-am transferat la Spitalul Judeţean Constanţa, la Secţia de Neurochirurgie. Celălalt copil de cinci ani a fost trimis de urgenţă la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar-Arseni. Alţi trei răniţi sunt internaţi la Tulcea şi sunt într-o stare stabilă. Vreau să le mulţumesc colegilor mei doctori care s-au mobilizat şi s-au prezentat voluntar la spital. ", a declarat pentru Cancan, Zaharcu Neviser, managerul Spitalului Judeţean Tulcea.
Ulterior, poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului BMW nu avea permis de conducere.
Arafat, referitor la accidentul din Tulcea: "Din punctul meu de vedere operaţiunile de salvare au decurs foarte bine. Toate autorităţile s-au mobilizat pentru a ne ajuta. Ministerul de interne ne-a pus la dispoziţie două elicoptere iar aeroportul din Tulcea a fost deschis special noa