Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că preşedintele interimar Crin Antonescu a ajuns într-un punct critic în contextul în care, pe de o parte, cere guvernului să facă bine să-i menţină poziţia de preşedinte interimar, trimiţând la CCR alte liste electorale decât cele confirmate înainte de 29 iulie, şi, pe de altă parte, pozează în apărător al CCR.
”Crin Antonescu a ajuns într-un punct critic. Pe de o parte, cere guvernului să facă bine să-i menţină poziţia de preşedinte interimar, trimiţând la CCR alte liste electorale decât cele confirmate înainte de 29 iulie.
Pe de altă parte, pozează în apărător al CCR, după ce în mai multe rânduri a atacat judecătorii acestei instanţe, susţinând fie că guvernul şi Parlamentul ar trebui să-i revoace pe unii dintre ei, fie că numirea lor trebuie să se facă altfel decât prevede Constituţia, şi anume selectandu-i dintre membrii Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie”, scrie Cristian Preda pe blogul personal.
”După ce multă vreme s-a aflat în acord deplin cu guvernul şi în conflict cu CCR, Antonescu pare să încerce acum o noua partitură: prietenos cu Curtea şi sever cu guvernul. Asta e strategia ce se vrea impusă public. În fond, însă, Preşedintele interimar mizează probabil pe o divizare a Curţii şi o repoziţionare a celor care pe 2 august ar fi vrut invalidarea. În ultimele două zile, judecătorii Predescu şi Toader au readus în dezbatere chestiunea cvorumului din sânul CCR. Pe măsură ce ne apropiem de data la care guvernul va trimite poziţia să la CCR, modul în care se iau deciziile în Curte se va impune foarte probabil că problemă esenţială”, adaugă europarlamentarul PDL.
În opinia lui Cristian Preda, nu este exclus că ultima dezbatere în privinţă referendumului să fie centrată în jurul chestiunii ”daca validarea trebuie făcută cu minimum 6 voturi la 3, invalidarea poate fi asumată cu 5 vo