Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Enel, pusă în faţa consumatorilor nemulţumiţi de întreruperile dese de curent, spune că problema este consumul prea ridicat

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 10 august 2012 ·

"Orice întrerupere de curent îmi cauzează un prejudiciu. Eu am comenzi de onorat, termene limită pentru a livra către clienţi şi mă afectează când se întrerupe curentul fără să fiu anunţat. Taxele plătite pentru curent sunt exorbitante, dar tot ne confruntăm cu pene de curent. Asta îmi lasă impresia că Enel a venit doar să încaseze facturi, nu să repare infrastructura de energie", spune Cătălin Ungureanu, proprietarul companiei Inox Style din Ilfov, care produce decoraţiuni din inox.

În ultimele zile, alimentarea cu energie a consumatorilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov a fost întreruptă de mai multe ori şi pentru perioade mai lungi. În unele cazuri, întreruperile au ajuns şi la 48 de ore, potrivit Mediafax, care mai transmite că în perioada luni-miercuri, numărul celor care au reclamat întreruperi în furnizarea energiei electrice sau anomalii la instalaţiile electrice interioare a crescut cu 50% comparativ cu o zi normală.

Prin contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, Enel s-a obligat să investească 220 de milioane de euro în perioada 2009-2011.

Mai bine îmi luam un generator electric decât să mă racordez la Enel

"Când stau şi mă gândesc acum cât am investit în racordarea la reţeaua electrică, cred mai bine ar fi fost să îmi iau un generator electric. Ca să mă conectez la reţeaua de curent electric am plătit în urmă cu câţiva ani aproape 3 miliarde vechi (300.000 lei noi) pentru infrastructură. Ulterior, pentru transfor­mator, deşi nu aveam consum zero, plăteam 2.000 de lei lunar. Am fost la mulţi reprezentanţi Enel pentru a mă lămuri de unde această factură, dar nimeni nu mi-a explicat pe ce se bazează aceasta", a declarat Cătălin Ungureanu.

Un alt om de afaceri, Dragoş Pavăl, di­rector şi acţionar majoritar al companiei Dedeman, reclama la începutul acestui an că din cauza întârzierii Enel de-

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum o ora
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 10 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum o ora
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 6 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

Vremea

București
acum

20°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°