* Se spune că prima "mătase” care împodobeşte ştiuleţii pe care îi vezi într-un lan de porumb trebuie neapărat culeasă şi pusă la uscat. Este marele dar vindecător al verii, pentru aproape orice boală sau suferinţă. Leac popular, cunoscut şi larg folosit în viaţa satului românesc, mătasea porumbului are virtuţi terapeutice extraordinare *

Porumbul a fost introdus în ţara noastră cu doar trei veacuri în urmă, de către domnitorul Şer­ban Cantacuzino. Originar din America Cen­trală, el a fost atât de bine asimilat de către ţăranii noş­tri, încât a devenit, într-un timp extrem de scurt, ali­ment de bază, medicament, ingredient magic, dar şi su­­biect al poveştilor şi al superstiţiilor noastre populare.

Carte de vizită

Ceea ce numim, în mod obişnuit, "mătasea porum­bului”, desemnează, de fapt, o parte a florilor femeieşti ale plantei (stigmat) şi care are rolul de a primi micile particule de polen necesare fertilizării. În farmacia seco­lului trecut, aceste părţi de plantă erau cunoscute sub numele de stigmata maydis (de la denumirea ştiin­ţifică a porumbului, care este Zea mays) şi erau cel mai folosit diuretic şi hipotensiv din Europa şi din Ameri­ca. În se­colul nostru, ştiinţa a evi­denţiat şi alte calităţi vinde­că­toare ale mătăsii de po­rumb, care are o acţiune ex­trem de complexă în organismul uman. Fiind direct implicate în procesul de perpetuare a vieţii de la o ge­ne­raţie la alta, stigmatele de porumb au o compoziţie chimică la înălţimea rolului lor biologic, fiind ca atare şi extrem de bogate în principii active, cu efecte tera­peutice. Totul este ca ele să fie culese la timp, us­cate şi preparate cu pricepere, aşa încât să-şi păstreze însu­şirile vinde­cătoare nealterate.

Recoltarea

Pentru a avea calităţi terapeutice, mătasea se culege atunci când are o culoare gălbuie-verde (NU roşiatică sau brună), ia