Despre Nicolae Prelipceanu, aniversat în luna lui Cuptor, e imposibil să scrii convenţional, subiectul însuşi refuză de la bun început orice convenţie.

Ce poate fi mai neobişnuit decât să scoţi mai multe volume de versuri de o neliniştită inventivitate, de la tinereţe la maturitatea deplină, s-o ţii tot aşa, „fericit prin corespondenţă”, să fii un intelectual adevărat, căruia spiritul critic i se pare principalul semn de normal civilitate şi de civilizaţie europeană. Mai mult, să nu ierţi pe nimeni care ar comite vreo eroare morală, sau de limbă,(„limba română e grea”, zice N.P.) oho, ambele atât de frecvente la politicienii zilelor noastre, să fii mereu un om cu cele mai vii reflexe etice, un nemulţumit melancolic faţă de comportamentul tău şi al celorlalţi. „Cine nu are respect pentru sine nu poate avea nici pentru cei din jur”, îmi spunea Nicolae, în zorii unei zile, în cafeneaua unui aeroport internaţional, o fi fost cel din Amsterdam, Berlin sau Paris? Nu-mi aduc aminte, oricum am avut bucuria de a călători de nenumărate ori cu Nae, întotdeauna el ştia cu precizie orarul trenurilor, purta Mersul… în geanta sa, într- o vreme, ştia ce trebuie să avem la noi, ce personalităţi literare vom întâlni în capitala X , pe mulţi scriitori străini îi cunoştea îndeaproape, de la poetul parizian Pierre Oster la regretatul Marco Cugno. Nae îmi dădea generos numere de telefon, de peste tot, îmi explica cum să ajung la o adresă, la o staţie de metro sau la un bistro, din nu mai ştiu al câtelea arondisment. Călător absolut, Nicolae Prelipceanu s-a născut în Bucovina, a copilărit în Dobrogea, a făcut gimnaziul în Transilvania, la Crasna, a terminat liceul în Muntenia, a bătut cu pasul mai multe provincii, a străbătut ţări şi continente, nu pe toate e drept, dar a întâlnit o mulţime de oameni care i-au devenit prieteni. Îmi amintesc una dintre cele mai reuşite călă