UPDATE Între 40 şi 50 de persoane au murit şi alte aproximativ 400 au fost rănite în cele două cutremure importante care s-au produs în regiunea Tabriz, în nord-vestul Iranului, a declarat sâmbătă un oficial iranian, citat de agenţia Isna, relatează AFP.
"Potrivit ultimelor informaţii primite, între 40 şi 50 de persoane au murit şi alte 400 au fost rănite", a declarat Gholamreza Massoumi, şeful serviciilor iraniene de urgenţă.
El a precizat că răniţii au fost transferaţi la Tabriz şi Ardebil.
Două cutremure, cu o magnitudine de 6,2 şi, respectiv, 6, al căror epicentru s-a aflat la aproximativ 60 de kilometri de Tabriz şi la aproximativ zece kilometri adâncime, s-au înregistrat în această regiune la ora locală 16.53 (15.23, ora României) şi, respectiv, 17.04 (15.34, ora României).
Oraşele Tabriz, Ardebil, Ahar, Varzeghan, Mehraban şi Heris, dar şi numeroase sate au fost afectate de către cele două cutremure şi de numeroase replici care au urmat.
Iranul este situat deasupra mai multor falii seismice importante şi a fost afectat de numeroase cutremure devastatoare. În cel mai sângeros cutremur înregistrat în această ţară în ultima perioadă au murit 31.000 de persoane, reprezentând aproape un sfert din populaţie, în oraşul Bam (sud), în decembrie 2003.
Două cutremure, cu magnitudinea de 6,2 şi 6,3 grade, s-au produs sâmbătă în nordul Iranului, anunţă CNN.
Ambele seisme au avut loc la aproximativ 50 de kilometri de oraşul Tabriz, conform Institutului American pentru Geologie.
Primele informaţii despre cele două cutremure nu menţionau pagube sau răniţi.
UPDATE Între 40 şi 50 de persoane au murit şi alte aproximativ 400 au fost rănite în cele două cutremure importante care s-au produs în regiunea Tabriz, în nord-vestul Iranului, a declarat sâmbătă un oficial iranian, citat de agenţia Isna, relatează AFP.
"Potrivit ultim