Alături de legendarii Paavo Nurmi, Hannes Kolehmainen şi Albin Stenroos, Ritola, poreclit "lupul din Peräseinäjoki", este unul dintre originalii "finlandezi zburători" care au spulberat recordurile pentru cursele de distanţă şi au câştigat în mod autoritar toate aceste probe la începutul secolului XX.
Cariera în atletism a lui Ville Ritola a luat o turnură importantă în momentul în care a emigrat în Statele Unite, la vârsta de 17 ani. Acolo, el s-a integrat comunităţii finlandeze din New York, care pusese bazele Clubului de Atletism Finlandezo-American. La club, Ritola s-a antrenat alături de o altă legendă a atletismului finlandez, Hannes Kolehmainen, un sportiv deja consacrat, care s-a stabilit în Statele Unite după Jocurile din 1912.
Antrenându-se împreună pentru o perioadă, Kolehmainen l-a sfătuit pe Ritola să se alăture echipei finlandeze care participa la Olimpiada din 1920 de la Anvers, Belgia, dar a refuzat spunând că nu se simte pregătit.
1924 era anul lui Ritola, iar Jocurile Olimpice de la Paris aveau să fie scena pe care finlandezul să explodeze într-una dintre cele mai impresionante performanţe ale atletismului modern. Cu aproximativ două luni înainte de startul Olimpiadei, Ritola doborâse recordul mondial la cursa de 10.000 de metri (30 de minute şi 35,4 secunde) şi era favoritul principal pentru medalia de aur. Compatriotul său, Paavo Nurmi, a decis în ultimul moment să nu mai concureze împotriva lui.
Ritola şi-a spulberat adversarii, câştigând finala la 10.000 de metri cu un o jumătate de tur avantaj faţă de toţi concurenţii, corectându-şi propriul record mondial cu 12 secunde. Trei zile mai târziu, Ritola a câştigat fără drept de apel cursa de 3.000 de metri obstacole, cu peste 75 de metri faţă de al doilea clasat, stabilind un nou record mondial (9 minute şi 33,6 secunde). În cursa de 5.000 de metri, "lupu