Tudor Giurgiu spune că a fost surprins de decizia radicală de desființare a TVR Info și TVR Cultural, mai ales că postul de cultură nu avea cheltuieli exorbitante.
”Nu cred că TVR Cultural avea pierderi exagerate. Din ceea ce îmi amintesc, costurile erau reduse, cheltuielile cu licențele și spațiile erau destul de mici și nu cred că se justifica o astfel de decizie”, a declarat pentru EVZ Tudor Giurgiu, fost director al TVR.
Ar fi desființat, mai degrabă, studiourile teritoriale
El admite că TVR Cultural nu avea un public numeros, însă ”era o alternativă la televiziunile comerciale. Acum, acea alternativă nu mai există”. Giurgiu spune că, pentru redresarea financiară, ar fi fost mai bine să se renunțe mai degrabă la studiourile teritoriale. ”S-ar fi făcut, cu adevărat, o economie substanțială. Sincer, și TVR 3 și TVR 2 sunt cu semne de întrebare”, a mai spus el.
Deși e nemulțumit de desființarea TVR Cultural, Tudor Giurgiu se bucură că televiziunea națională ia măsuri pentru redresarea situației financiare. ”În 2007, am venit cu un plan serios de reorganizare și reducere a personalului, e bine totuși că se fac pași în această direcție”, a conchis Giurgiu.
CITEȘTE ȘI: Dezbatere EVZ. Cum comentați decizia de închidere a TVR Info și TVR Cultural? TVR Info și TVR Cultural se vor închide. 1.000 de angajați, disponibilizați