TVR Cultural şi TVR Info îşi vor înceta emisia, potrivit Programului de redresare economică a Televiziunii Române, adoptat vineri de Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTV).
Conform documentului elaborat de Grupul de lucru şi de Comisia de experţi subsecventă acestuia, a fost propusă şi aprobată o nouă structură cu cinci direcţii şi zece departamente cu serviciile şi birourile aferente.
În acest cadru, soluţiile de redresare economică a televiziunii publice prevăd că misiunea TVR Cultural va fi preluata de TVR 2 şi TVR 3, iar menirea departamentului TVR Interactiv va fi preluată de Direcţia Ştiri. Aceasta este bazată pe fluxuri de producţie şi economice reale şi simplificate astfel încât cei care solicită producţia şi o difuzează să controleze efectiv şi costurile.
Programul de redresare mai stipulează că TVR 1 va avea ca misiune satisfacerea exigenţelor unui public telespectator complex prin realizarea şi difuzarea de programe de genuri diferite, ale căror parametri îi reprezintă calitatea, diversitatea şi respectarea pluralismului.
TVR 1 va fi axat în proporţie de 90% pe prezentarea în mod obiectiv şi imparţial a realităţilor vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, pe asigurarea informării corecte a cetăţenilor asupra vieţi politice, economice şi sociale, promovarea valorilor culturale universale şi româneşti şi ale minorităţilor naţionale.
Totodată, TVR 1 va păstra titlurile valoroase cu care publicul este familiar, dar va include şi emisiuni noi sau emisiuni transferate de pe TVR 2, TVR 3 sau TVR Info.
Revine "Ora de business"
Principalul Jurnal al TVR 1 va reveni la ora 20.00 iar emisiunea 'Ora de business' va fi transferată pe TVR 1, respectând ideea de canal axat pe informaţie. Harta emisiunilor informative se va întregi cu o revistă a