Evoluăm, cred, prea repede pe o cale nouă şi la voia întâmplării. Ne mână ceva înapoi, înainte, în lături. Am mers iute de la stânga la dreapta, apoi, de la dreapta la stânga, după cum ne sunt furnizaţi conducătorii. Ei ne cer totul. Nu suntem exasperaţi.
Jucăm în spatele lor. Ieri, ne erau furnizaţi din Răsărit, astăzi, din Apus. De la teroarea din anii '50, am ajuns cu minţile întregi la entuziasmul din anii '70. Va amintiţi, anii '70 au fost un scurt moment.
Prăbuşirea comunismului ne-a adus apoi la extaz. Sincer, am un sentiment că trăiesc într-o lume şubrezită, care plesneşte, crapă, se usucă violent, în gura cuptorului unei veri nebune. Ascultaţi în aer. Se aud sentimente mari cum se rup. Vă mai amintiţi de „ţară", de „popor", de „casă", de „familie" - cuvinte învechite, mari doar în amintire, care se năruie în mărunţişul atâtor calcule. Calcule de interes politic şi financiar, de castă intelectuală sau masonică, de etnie, albă şi albastră, sau maronie, neagră şi murdară.
Mă tem, deci, să spun că nu sunt liberal sau că nu sunt comunist. Unde este conservatorismul de altădată?! Orice ai spune, trezeşti o mie de suspiciuni. Şi sunt destui care veghează, galbeni de ranchiună. Dacă eşti liberal, ţi se spune, du-te la cei bogaţi. Dacă eşti comunist, trăieşte cu cei săraci, dacă ai să poţi. Trebuie să stai în rând, în rândurile drepte ale massei, când ai păreri ferme. Uite, de asta mă tem să stau aici. Mă îndoiesc şi când scriu, căci sunt singur. Cei împotrivă sunt mulţi.
- Gândeşti mult, frate, îmi spune acel cineva mărunt, de alături sau din minte. El îmi cunoaşte însă slăbiciunile. Apoi nu mă lasă ca să-mi revin: - De frică îţi imaginezi atâtea nevrotice schimbări? Sau pentru că nu ai frică. Ia nu mai gândi şi nu-ţi mai imagina! Despre comunism vorbesc atât de mulţi din amintire. Înăuntrul minţii lor, există încă entuziasm,
