Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tort cu două lumânări: Dinamo - Barcelona 0-2

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 11 august 2012 ·

Primul fluier aduce cu el un ropot de aplauze şi apoi o liniştitoare tăcere. Zumzetul lipsit de intensitate venit dinspre tribune acompaniază dialogul de pe teren al jucătorilor. Dar secundele trec, iar dinamoviştii se îngrămădesc uşor-uşor în propria jumătate. 56, 57, 58…iar spectatorii încep să fluiere din ce în ce mai tare impotenţa favoriţilor. Nica rezolvă însă rapid cu o intercepţie problema posesiei dinamoviste şi, odată cu asta, stopează reacţia fanilor care păreau să creadă că Messi şi ai lui ar putea pasa până la final fără să piardă balonul.

Un scurt "Dinamo, Dinamo!" vine dispre cei de la Peluza "Cătălin Hîldan" atunci când "câinii" din teren reuşesc o acţiune, dar atât, pentru că apoi tiki-taka îşi reintră în rol. Devine şi eficientă chiar, Messi fiind cel care după o construcţie frumoasă la care a mai fost ajutat de Alexis şi Xavi îl execută cu lejeritate pe Bălgrădean. Este doar minutul 4, iar dinamoviştii par să aibă viitorul unui mare păcătos în pragul purgatoriului.

Lucrurile se liniştesc între timp, totuşi. Messi îşi mai rezervă o dată locul celui aflat la capătul acţiunii, dar şutul său de la marginea careului sare puţin vinclul (12). Interesantă este totuşi reacţia dinamoviştilor. Şi cei din tribune, şi cei de pe teren. Idolii par să nu încalce consemnul respectului etern şi îi tratează cu mănuşi pe adversari care, invitaţi la joc, încep să paseze ca la antrenament. Molipsiţi parcă, spectatorii ai zice că nu fac parte din tagma microbiştilor. Fix ca la circ, momentele de subtilitate tehnică sunt întâmpinate cu urale energice, asta în timp ce inferioritatea dinamovistă stârneşte un sentiment neplăcut. Pentru un obişnuit cu stadionul de fotbal, atmosfera reprezintă oricum o enigmă.

Dintr-o dată, Ţucudean se trezeşte lansat bine spre poarta lui Valdes. Tamponat de Bartra, vârful dinamovist trage dintr-o p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 4 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 18 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

18°/22°
lun.

17°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°