Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ar putea ajunge statul român să scoată la vânzare pachetul majoritar de acţiuni al TAROM

Publicat in Gandul, sâmbătă 11 august 2012 ·

Statul român ar putea scoate la vânzare chiar şi pachetul majoritar de acţiuni al Tarom, dacă oferta de privatizare a 20% din acţiunile operatorului aerian naţional nu este atractivă, a declarat sâmbătă Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

"Tot ceea ce s-a discutat în afara angajamentelor au fost scenarii posibile. De exemplu, dacă la Tarom oferta de 20% nu este atractivă, vom relua cu un nou efort chiar până la pachetul majoritar. Sigur, pentru cele 20% calendarul e concret. FMI-ul a urmărit ca toate măsurile să aibă un calendar foarte precis, termene foarte precise, şi peste tot estimarea costurilor", a spus Buzaşu, care s-a întâlnit sâmbătă la Ministerul Finanţelor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

El a declarat anterior că mai multe firme importante din Orientul Mijlociu si Asia s-au arătat interesate de privatizarea Tarom.

Ministerul Transporturilor îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care va fi atins şi în cazul celui mai pesimist scenariu, potrivit unui comunicat transmis miercuri de instituţie, după întâlnirea ministrului Ovidiu Silaghi cu misiunea FMI-CE-Banca Mondială

Discuţiile au vizat stadiul privatizării CFR Marfă şi vânzarea unui pachet minoritar al companiei Tarom.

În nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Finanţelor se spune că programul de privatizare al Ministerului Transporturilor pentru 2012 are în vedere prevederile scrisorii de intenţie la acordul încheiat cu FMI, prevederi amendate succesiv cu prilejul fiecărei evaluări a instituţiilor financiare internaţionale şi care au stabilit măsuri de privatizare cu termene de

realizare privind Tarom şi CFR Marfă.

"Singura acţiune de privatizare preconizată a fi realizată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de a aduce

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°