- Editorial - nr. 156 / 11 August, 2012 Vaduva Maria este dintr-un sat de langa Targu-Mures, are 60 de ani, si de foarte multi ani ingrijeste in batatura o vaca cu lapte. In fiecare dimineata la poarta casei vin tiganii din localitate, dar si romani si maghiari, si striga "Mario neni, este lapte?” Vinde in sat lapte curat, nefalsificat, cu 2,5 lei litrul. Intr-un sat de pe Tarnava Mica, un pensionar, Imbre, bolnav cardiac, in varsta de 54 de ani, are doua vaci cu lapte si vinde laptele in sat, la abonati, cu 2,5 de lei litrul. Pe timpul verii, datorita secetei, mai ales datorita faptului ca au secat fantanile de pe pasuni, productia de lapte a scazut la jumatate. In fiecare seara sunt obligati sa hraneasca animalele, la iesle, cu iarba, lucerna sau buruieni cosite si faina din cereale. Efortul pentru ingrijirea vacilor de lapte este costisitor, iar daca nu-ti plac animalele nu merita sa te indeletnicesti cu cresterea lor. Dimineata trebuie sa te scoli devreme, sa cureti grajdul, sa furajezi animalele, apoi sa le dai apa si sa le mulgi. Practic, ai nevoie de o ora sa-ti termini treaba, astfel ca in jurul orei sapte sa le scoti la poarta, in ciurda satului. Orasenii cunosc prea putin din ritualul laptelui, despre eforturile intreprinse de un crescator de vaci caruia, daca vinde laptele la un procesator, i se achita 1 leu pe litru. In ultima perioada, efectivele de bovine la nivel national, inclusiv in judetul Mures, au scazut foarte mult. In jurul oraselor existau crescatori de vaci care, in fiecare dimineata, cu bicicleta, pe jos sau cu autobuzul, transportau laptele la blocurile din oras. Mai nou, au aparut aparate automate pentru vanzarea laptelui proaspat, in conditii de igiena, amplasate in pietele de zi. Veti spune ca laptele de vaca nu merita atata atentie, incat sa-i acorzi un spatiu editorial. Marturisesc ca acest aliment complet, relativ ieftin, recomandat p