A trecut şi turul ăsta, al preliminariilor. După cum se arată vremurile, de la anul încolo vom avea parte numai de preliminarii. Iar peste încă doi, dacă vom prinde faza play-off-urilor, ni se va părea că am ajuns în semifinale. Apropo: la ora când citiţi rubrica asta, deja se ştiu adversarele noastre din play-off. Ale ălora care au reuşit să străbată drumul cel lung şi greu al tururilor la care altădată priveam amuzaţi, întrebându-ne cine naiba ar fi echipele aia şi ailaltă, de care n-auziserăm niciodată. Acum, am impresia că şi aia şi ailaltă se bucură dacă prind la tragere o echipă românească, oricare ar fi aia. Urmărind toate cele 4 meciuri din preliminarii, mi s-au confirmat în mare măsură convingerile pe care le am de mult timp în privinţa calităţii fotbaliştilor străini achiziţionaţi dar şi a celor români, care se împart doar în două categorii: fosile reşapate şi tineri vopsiţi. Etalonul pentru cea dintâi este Săgeată, iar pentru cea de-a doua, Chipciu. Sau Chiricheş. Sau Gardoş. Sau toţi ceilalţi. Faptul că Steaua s-a calificat fără emoţii, cu ei cu tot, nu înseamnă nimic, din moment ce în faţa ei s-a aflat o echipă care îşi asumase statutul de victimă chiar după ce câştigase meciul tur, ba încă şi în deplasare! Cu totul invers au stat lucrurile cu FC Vaslui. După un joc bun, care însă ar fi trebuit finalizat cu o victorie în tur, a venit cataclismul din retur, când Vaslui, din echipă europeană a redevenit una tipic românească, jucând cu o lehamite emblematică. Oarecum în postura Stelei s-a aflat şi CFR Cluj, având un adversar perfect convins că e mai slab. Comparabilă ca prestaţie cu Vasluiul a fost Rapid, chiar dacă a ieşit cu o victorie. Dar a ieşit. De altfel, după 4-0 în tur, chiar se aştepta cineva ca olandezii s-o ia cu 5-0? Sau măcar să se zbată pentru vreun egal? Aşa că entuziasmul comentatorilor după 1-0 la pauză era oarecum deplasat. Da, Rapid