Sore e topită după căţeluşul ei. Îl iubeşte atât de mult, încât abia se desparte de el. Şi pentru că în ultima perioadă a stat mai mult în studioul de repetiţii, s-a gândit să-l ia cu ea. Poate, cine ştie, se prinde muzica de el şi într-o bună zi vor cânta la unison. Sore e topită după căţeluşul ei. Îl iubeşte atât de mult, încât abia se desparte de el. Şi pentru că în ultima perioadă a stat mai mult în studioul de repetiţii, s-a gândit să-l ia cu ea. Poate, cine ştie, se prinde muzica de el şi într-o bună zi vor cânta la unison.
De nici o lună, Sore (22 de ani) şi iubitul ei, Rapha (19 ani), sunt fericiţii posesori ai unui căţeluş din rasa Cavalier King Charles, pe care l-au botezat Dot. Pentru că sunt prinşi cu repetiţiile şi concertele trupei Lala Band, cei doi au găsit o soluţie ingenioasă pentru a-l face pe patruped să nu le simtă lipsa: îl iau cu ei în studioul unde repetă. Iar lui Dottie i-a plăcut să-şi asculte stăpânii cum cântă. Aşa că Sore şi Rapha au decis să repete figura. Cei doi protagonişti ai serialului “Pariu cu viaţa”, care va reveni din toamnă la PRO TV, îşi doreau de mult un câine. “Mereu renunţam la idee pentru că ne gândeam că nu vom avea timp să îl creştem. Însă, când am trecut pe lângă un pet shop, l-am văzut pe Dot. Când l-am luat în braţe, s-a lipit de noi”, povesteşte Sore.
În această seară, Sore şi Rapha vor fi pe scenă alături de colegii lor din Lala Band, pentru a susţine un concert la Constanţa. De la ora 20.00, pe stadionul Farul, se va da startul turneului. “Mă încântă că evoluăm, iar după trei săli pline în Bucureşti, sper ca în Constanţa să văd un stadion plin, cu mâinile în aer!”, a declarat Sore.