Dinamo București a pierdut, scor 0-2, amicalul de gală disputat în această seară, pe „Arena Națională”, cu celebra echipă de fotbal FC Barcelona, care n-a dat impresia că s-a forțat prea mult ca să obțină victoria. Sursa: REUTERS
După cum începuse meciul, se părea că FC Barcelona va mătura pe joc cu „roș-albii”. Mai ales că, în cursul zilei de astăzi, portarul de rezervă al catalanilor, Jose Manuel Pinto, și fundașul stânga Jordi Alba susțineau, într- conferință de presă în care românii s-ar fi așteptat să-l vadă pe Leo Messi sau pe antrenorul Tito Vilanova, că nu au habar de vreo clauză care să le interzică barcelonezilor să marcheze mai mult de cinci goluri în această seară.
Starul argentinian Lionel Messi a deschis scorul încă din minutul 4, iar Barca a controlat autoritar prima repriză. Cu toate acestea, scorul nu s-a mai modificat până la pauză. În primele 45 de minute, Dinamo nu se poate lăuda decât cu un șut al lui Țucudean, pe lângă poarta adversă.
În partea secundă, Barcelona a schimbat liniile, iar Dinamo a îndrăznit mai mult. Dacă în prima repriză nici nu s-a întâlnit cu mingea, Valdes, portarul Barcelonei, a avut de furcă în repriza a doua. Cu toate acestea, cei care au marcat au fost tot catalanii, Affelay stabilind scorul final în cel de-al doilea minut suplimentar al meciului. Impresia geerală este acea că Barcelona a câștigat fără să se forțeze prea mult.
La sfârșitul meciului, Lionel Messi a „driblat” și jurnaliștii care îl așteptau pentru interviuri în zona mixtă, părăsind stadionul pe o altă poartă decât cea pe care au ieșit fotbaliștii celor două echipe.
Pentru a disputa partida-test cu FC Barcelona, cei de la Dinamo au fost nevoiți să-și amâne disputa din campionat cu Rapid, care a fost reprogramată pe 18 decembrie. Acest fapt a stârnit furia lui Dumitru Dragomir, președintele LPF, care a caracterizat jocul din această se