Ca să îţi menţii greutatea sau să mai slăbeşti câteva kilograme, nu e nevoie să te înfometezi. Important e să alegi alimentele care te ajută. Specialistul nostru, dr. Cristina Bălănescu, îţi arată care sunt acestea. Ca să îţi menţii greutatea sau să mai slăbeşti câteva kilograme, nu e nevoie să te înfometezi. Important e să alegi alimentele care te ajută. Specialistul nostru, dr. Cristina Bălănescu, îţi arată care sunt acestea.
Ceai verde. Are zero calorii, dar o concentraţie ridicată de polifenoli, pigmenţi antioxidanţi, antiinflamatori, capabili să protejeze împotriva multor boli, mai ales cardio-vasculare şi cancere sau să îmbunătăţească tratamentele. Ceaiul verde favorizează echilibrul ponderal. Are acţiune diuretică şi efect împotriva retenţiei de apă. Creşte procesul de eliminarea a grăsimilor din ţesutul adipos. Bea zilnic 2-3 căni de ceai verde, infuzat 8 minute în apă plată, bogată în magneziu.
Ulei bogat în omega trei. E esenţial pentru corectarea compoziţiei de grăsimi din corp. Pentru a avea doza zilnică e necesar să consumi 3 linguri de ulei de colza, în salate. Acizii graşi omega 3 facilitează livrarea oxigenului către celule. Studiile au demonstrat că o creştere a aportului de acizi graşi omega 3 antrenează o pierdere importantă în greutate. Uleiul de colza este cel mai bogat în omega 3 şi sărac în acizi omega 6. Doar că nu trebuie consumat decât crud.
Peşte gras. Heringul, macroul, sardinele, anşoa nesărată, somonul, păstrăvul de mare, dorada conţin proteine şi minerale precum zincul, magneziul, calciul (mai ales sardinele întregi). Acizii graşi omega 3 din peşte contribuie la aportul necesar pentru orientarea metabolismului mai degrabă către producerea de energie decât către stocarea ei. Proteinele şi mineralele conţinute, mai ales zincul, contribuie, împreună cu activitatea fizică, la dezvoltarea masei musculare. O porţie de peşte gra