În anul 2008 în Italia, Paula Burci, din Segarcea, a fost ucisă cu sânge rece de un italian şi o româncă. Corpul tinerei a fost incendiat şi ascuns sub tufişuri în localitatea Rovigo.
Sergio Benazzo şi Gianina Pistorescu, din Sergarcea, au omorât-o pe Paula Burci în momentul în care au aflat că tânăra avea de gând să fugă din locuinţa lor. Paula Burci era obligată să se prostitueze de cei doi iubiţi.Procuri din cadrul parchetului Ferrara din Italia au venit la Craiova şi au cerut ajutorul procurorilor DIICOT în cazul prostituatei ucise.
Procurorii DIICOT Craiova au reuşit să obţină date importante care i-au ajutat pe italieni să îi prindă pe cei doi criminali.
Au fost ascultate toate discuţiile Gianinei Pistorescu pe care aceasta le-a avut cu Sergio Benazoo. Femeia era închisă într-un penitenciar din Bănie având de ispăşit o pedeapsă de cinci ani. Giania Pistorescu a discutat la telefon cu Sergio Benazoo despre teribila crimă pe care o comiseseră împreună.Procurorii DIICOT Craiova au adunat toate probele necesare, iar astfel Benazzo şi Pistorescu au fost prinşi.
Criminalii au fost condamnaţi la sfîrşitul lunii trecut la închisoare pe viaţă.
Paula Burci, tânăra în vîrstă de 19 ani, ucisă cu sânge rece a locuit în casa celor doi criminali. Benazzo şi Pistroescu au obligat-o pe tânără să se prostitueze. Era bătută şi jignită de faţă cu toată lumea atunic cînd nu era de acord să facă bani. Victima a vrut să fugă, iar un client i-a promis că o va ajuta. Benazzo şi Pistroescu au descoperit totul şi au decis să o omoare pe Paula.