Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Angelescu stereo

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 11 august 2012 ·

9 aprilie 1987

La Complexul "Student Parc" de pe Lacul Tei, A.P. se întâlneşte cu Mircea Angelescu şi cu Mircea Angelescu. Primul este regele neîncoronat al tehnicienilor fotbalului românesc din ultimele decenii, iar al doilea – directorul complexului. Nedorind să perturbe stereofonia de Mircea Angelescu, A.P. dă doar de câteva ori cu racheta în minge şi se grăbeşte să revină acasă, pentru că avem mulţi oaspeţi azi. E vorba de Cornelia şi Raluca Angelescu, soţia şi fiica omului de fotbal. Dar lista e foarte lungă. Ne calcă pragul bioenergeticianul Valeriu Popa, colega mea Mirela Stănescu, poetul Valeriu Armeanu (revenit după o tăcere de 2 ani) şi cântăreţul Ducu Bertzi, care a telefonat puţin mai devreme şi a cerut permisiunea să treacă pe la A.P. ca să i-o prezinte pe doamna sa, care este o mare admiratoare a poeziei şi a fenomenului cultural "Flacăra".

Postumitate

Vorbind cu Mirela, faţă de care manifestă o deosebită tandreţe, şi pentru că este fiica adoptivă a marelui dispărut Nichita Stănescu, A.P. spune:

"Văzându-te pe tine şi gândindu-mă cu disperare că Nichita nu mai este, văzându-l şi pe Andrei, care îţi este coleg de clasă în liceul pe care l-am făcut şi eu, şi văzându-i pe cei care mă marginalizează, vrând să mă omoare, simt că-mi trăiesc o parte din postumitate".

Articolul lui A.P. din această săptămână, din Contemporanul, are ca subiect luna, văzută recent la Observatorul Astronomic.

Tot astăzi, A.P. vizitează Expoziţia din Piaţa Scînteii, unde se întâlneşte cu doamna Nora Maniu, care se prezintă drept fiica marelui politician Iuliu Maniu şi reprezentantă a unei firme franceze. Foarte drăguţ se poartă cu A.P. un anume domn Wilson, care consideră că unui poet i se cuvin toate pixurile din lume.

Seara noastră e puţin umbrită de faptul că textul lui A.P., cu care simte că redebutează în presă, după 27 de ani de la pr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 61 de ucraineni s-a RĂSTURNAT pe DN22. Două persoane au fost duse la spital

Gandul acum 31 minute
Autoritățile au activat planul roșu, după ce un autocar cu 61 de ucraineni s-a răsturnat, miercuri 25 iunie, pe DN22, în urma impactului cu un autoturism, la ieșirea din localitatea Tariverde spre Constanța. UPDATE: Ministerul Sănătății a anunțat că

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Michelle Obama vine pentru prima dată în România / Va fi prezentă la un eveniment în București

HotNews acum 2 ore
Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama va veni în România în luna septembrie, la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie care va avea loc între 17-18 septembrie. Soția fostului președinte american Barack Obama, care a co

Gigi Becali îl avertizează pe George Simion: „El caută război cu mine, dar îi arăt eu”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, i-a transmis un mesaj lui George Simion (38), liderul AUR. Au venit niște, nu vreau să le zic în niciun fel, că nu m-am certat cu ei, nu m-am certat nici cu Simion, eu doar am răspuns la ce a zis,

Studenții protestează joi față de reducerea burselor: „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”

Adevarul acum 2 ore
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România organizează joi, 26 iunie 2025, proteste în toată țara față de propunerea Guvernului de a reduce fondurile pentru bursele studențești.

13 sportivi români, inclusiv David Popovici, participă la Campionatul European de înot pentru tineret

Mediafax acum 41 minute
Orașul slovac Samorin găzduiește, la sfârșitul acesti săptămâni, între 26 și 28 iunie, a doua ediție a Campionatului European de înot pentru tineret (U23). Delegația României la această competiție are în componență 13 sportivi, după cum urmează: Fem

Plopul declarat monument al naturii prăbuşit la Iaşi în timpul unei furtuni va fi folosit de sculptori / Creaţiile vor fi instalate chiar în zona în care s-a prăbuşit copacul

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unul dintre plopii din Iaşi care s-a prăbuşit în urmă cu două săptămâni, în urma unei furtuni violente, va fi utilizat de artişti în cadrul unei tabere de sculptură, iar operele de artă realizate vor

Cătălin Dobrescu o pulverizează pe Oana Radu, la un an de la divorț: ”A rămas însărcinată și mi-a omorât copilul!”

Cancan acum 2 ore
Scandalul care părea ca s-a sfârșit continuă să ia amploare. Cătălin Dobrescu a rupt tăcerea și i-a adus acuzații grave Oanei Radu. Răspunsul său a venit târziu, după mai bine de un an de la divorț, dar și de când artista a făcut dezvăluiri șocante

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 6 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 7 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Vremea

București
acum

31°
mie.

18°/34°
joi

20°/38°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/26°
Iasi
acum

29°
mie.

16°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/33°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

25°
mie.

18°/31°
joi

22°/31°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

15°/33°
joi

20°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

32°
mie.

17°/36°
joi

18°/38°
vin.

19°/33°
sâm.

20°/30°